A fost semnat contractul pentru reabilitarea termică a Palatului Administrativ din Cluj, costul crește cu 2 milioane într-un an
AdministrațieTop News by Actual de Cluj - ian. 30, 2025 0 217

A fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru renovarea clădirii în care funcționează Instituția Prefectului din Cluj, fost palat administrativ căci aici funcționa și Consiliul Județean, și una dintre cele mai alambicate clădiri ale orașului.
Astfel, ieri prefectul Irina Munteanu a semnat cu subprefectul Florentin Burz care e coordonator al proiectului contractul de proiectare și execuție pentru renovarea energetică moderată, modernizarea și dotarea clădirii.
Palatul Administrativ e clasat camonument istoric de categorie B, iar lucrările vor fi finanțate prin PNRR. Costul total – 33 milioane de lei cu TVA, iar contractant e asocierea Euras SRL ca lider de asociere, Addconcept SRL – Arhing SRL. Durata de execuție – 16 luni de la data semnării, cel târziu 31 mai 2026.
Lucrările contractate prevăd intervenții ample la clădire, ca refacerea fațadelor și a șarpantei, reabilitarea energetică a sistemului de încălzire, instalarea unor sisteme alternative de producere a energieie electrice și termice pentru sistem propriu, instalarea unor sisteme de climatizare și altele.
Să precizăm că inițial contractul a fost atribuit unei asocieri conduse de Tomoroga Construct SRL, în 27 septembrie 2023; contractul însă a fost anulat de Curtea de Apel Cluj. Altfel, lucrările trebuiau finalizate în decembrie 2025 iar contractul avea o valoare de 31 milioane de lei.
Amintim, am întrebat un arhitect în urmă cu zece ani, fără să-i dăm niciun fel de indicii, care e cea mai complicată clădire a orașului. Șerban Țigănaș face topul celor mai complicate clădiri din oraș, în viziunea sa: ”alambicat, labirintoid cred că înseamnă complicat, inadecvat în fond, producător de dezorientare și confuzii. Caracteristica asta cred că depinde mult și de utilizator, nu numai de clădirea însăși, care poate să fi fost concepută cu un scop și să fi devenit prin ocupare altceva. Dau un exemplu, clădirea unde fucționează actualmente Prefectura, a fost inițial construită pentru Cameră de comerț, apoi a devenit altceva, pentru că să ajungă Consiliul județean și Prefectură simultan. În perioada aceea, înainte de a se muta Consiliul Județean în ceea ce a fost construit pentru Vamă, în Mărăști, era după mine una dintre cele mai labirintice construcții cu destinație publică”, spunea el atunci.