Închide

A fost semnat contractul pentru hârtiile necesare pentru modernizarea căii ferate dintre Cluj-Napoca și Coșlaru, unde trenurile ar urma să circule cu viteze de 160 km/h, contract de 10 milioane de euro

EconomieTop News by Actual de Cluj - apr. 09, 2022 0 244

A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic necesare pentru modernizarea liniei de cale ferată dintre Cluj-Napoca și Coșlaru, unde trenurile ar urma să circule cu viteze de 160 km/h.

Anunțul vine de la Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, astăzi, care a semnat contractul cu asocierea TPF Inginerie SRL – SC ISPCF SA – Baicons Impex SRL. Lucrările au o valoare de 41,85 milioane de lei fără TVA, adică aproximativ zece milioane de euro.
Studiul de fezabilitate și Proiectul Tehnic pentru modernizarea liniei de cale ferată pe relația Cluj-Napoca – Coșlaru, în lungime de aproape o sută de kilometri, au drept scop identificarea soluției optime din punct de vedere tehnic, economic și operațional pentru modernizarea liniei de cale ferată. ”Obiectivul general al contractului de prestări servicii este modernizarea infrastructurii feroviare între Coșlariu și Cluj-Napoca pentru creșterea numărului de pasageri și a volumului de mărfuri transportate, precum și îndeplinirea următoarelor obiectivelor specifice: creșterea vitezei de circulație și, implicit, reducerea duratei de călătorie pe întreaga secțiune;
creșterea numărului de călători, inclusiv a numărului de turiști; creșterea volumului de mărfuri transportate la nivel intern și internațional; îmbunătățirea condițiilor de călătorie și creșterea gradului de siguranță, gestionând în același timp impactul asupra mediului, în conformitate cu standardele europene”, arată compania.

Banii vin de la Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport, în procent de 85% din valoarea eligibilă, și Bugetul de Stat (15%). Contractul are o durată de 23 de luni.

Citește și:

10 milioane de euro pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic de modernizare a 100 de kilometri de cale ferată ce duc la Cluj

Care e rolul Clujului în uriașul proiect de infrastructură cu are americanii vor să lege Constanța de Gdansk

Nici un comentariu

Scrie un comentariu