Închide

A fost semnat contractul de finanțare, prin PNRR, pentru traseul cicloturistic „Velo Apuseni”

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - mart. 23, 2023 0 228

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a semnat contractul de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a proiectului inter-județean „Velo Apuseni”, investiție ce prevede realizarea a 227 km de piste de biciclete, desfășurate pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba. Din lungimea totală a traseului cicloturistic, peste 40%, respectiv 92,4 km, se vor amenaja strict pe teritoriul județului Cluj.

Consiliul Județean Cluj informează că au fost deja demarate măsurătorile pentru întăbulare, echipa de implementare a proiectului ocupându-se în momentul de față de partea de achiziții.

Valoarea totală a proiectului finanțat prin PNRR – Planul Național de Redresare și Reziliență este de 110 milioane lei.

Reamintim faptul că în luna decembrie 2022 a fost încheiat un acord de parteneriat între județele Bihor, Cluj și Alba în vederea depunerii proiectului VELO APUSENI – Amenajare trasee cicloturistice în munții Apuseni, pe zona județelor Bihor, Cluj și Alba.

Consiliul Județean Bihor transmite că pe teritoriul județului Bihor pista de biciclete va avea o porțiune de aproape 40 de km pe rambleul liniei de cale ferată dezafectată dintre Băile Felix – Cordău și Sâmbăta – Rogoz. În acest sens, primele demersuri vor fi legate de finalizarea preluării amplasamentului și de realizarea studiilor tehnice.

„De săptămâna viitoare echipele de proiecte europene ale Consiliului Județean Bihor se vor mobiliza și pentru acest proiect”, a transmis președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu