Închide

A fost publicat în SEAP anunțul pentru achiziția de zeci de rame electrice, contract de miliarde de lei, o parte ajung la Cluj

EconomieTop News by Actual de Cluj - mai 17, 2022 0 158

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anunțul prin care vrea să cumpere zeci de rame electrice pentru rețelele feroviare din România, dintre care o parte sunt așteptate să ajungă la Cluj.

Astfel, anunțul prevede lansarea procedurii de atribuire în vederea achiziţiei unui număr de 62 rame electrice regionale, destinate transportului feroviar de călători pe rute suburbane și regionale, dar și servicii accesorii ca mentenanța și reparațiile, instruirea personalului și asistența tehnică în perioada de garanție. Perioada de mentenanţă și servicii de reparații este de 15 ani, necesară funcționării respectivelor trenuri. Contractul de achiziţii are prevăzută o clauză de revizuire, respectiv posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 15 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional.
Ramele achiziţionate vor fi distribuite tuturor operatorilor feroviari de călători pe baza contractelor de servicii publice care urmează a fi elaborate. Contractul are o valoare de până la 4,1 miliarde de lei, plus TVA, și e împărțit în trei loturi:
1. Lotul 1 – 20 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele București N – Ploiești S – Adjud, Iași – Pașcani – Suceava, Bacău – Pașcani, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1.044.933.546 și 1.339.823.526 lei, fără TVA.
2. Lotul 2 – 23 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele Brașov – Gheorgheni, Arad – Timișoara – Caransebeș, Huedin – Cluj – Bistrița, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 1.208.571.156 și 1.554.592.210 lei, fără TVA.
3. Lotul 3 – 19 rame electrice regionale RE-R, destinate transportului feroviar de călători, de pe rutele București N – Ploiești V – Brașov, București N – Roșiorii, București N – București Obor/Fundulea, Constanța – Fetești, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul 984.207.051 și 1.255.872.715 lei, fără TVA.

Finantarea proiectului va fi asigurată în cadrul Programului Operațional Transport (POT) pentru perioada 2021-2027, din fondurile alocate sectorului de transport feroviar, cofinanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu