Închide

A fost prelungită avertizarea cod portocaliu de vreme severă pentru Cluj, până la ora 3 dimineața

Actualitate by Mihai Prodan - iul. 20, 2021 0 361

A fost prelungită avertizarea cod portocaliu de vreme severă pentru Cluj, până la ora 3 dimineața.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben sau după caz portocaliu pentru aproape toată țara – sunt scutite de această avertizare doar județel din sudul țării. Cele din Câmpia Transilvaniei, Carpații Orientali și mare parte din Moldova sunt sub cod portocaliu de vreme severă. În această situație se află și Clujul, pentru care exista deja un cod portocaliu valabil până în această dimineață, și care a fost prelungit până mâine dimineață la ora 3. În acest interval în cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei, Maramureșului și a zonei montane vor fi înregistrate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 50 de litri pe metrul pătrat și izolat peste 80 l/mp.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.