Închide

A filmat cu drona și are acum dosar penal

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 14, 2017 1 1154

Un tânăr din Bistrița care voia să filmeze un eveniment cu drona, din aer, s-a trezit cu dosar penal pentru că drona nu-i e autorizată, iar acum dosarul se judecă la Cluj.

E vorba de un tânăr de 28 de ani din Bistrița care în weekend a vrut să filmeze evenimentul de la înălțime dar, pentru că nu are hârtii pentru dronă, fapta sa e infracțiune iar jandarmii au fost prompți în a-i face dosar penal. „Toți cei interesați de folosirea dronelor trebuie să cunoască și prevederile legale în vigoare din acest domeniu de activitate”, spun jandarmii, care adaugă: dacă ai dronă și aceasta n-are certificat de înmatriculare sau identificare, plus un certificat de navigabilitate, riști închisoare de la trei luni la un an sau amendă. Mai mult, dronele cu masă mai mică sau egală de 150 de kilograme pot fi operate doar dacă dețin un certificat de identificare emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română sau un certificat de înmatriculare emis de alt stat. Drona trebuie să aibă și asigurare, pentru daune produse terților.

Singurele drone care pot fi operate fără toate aceste hârtii sunt cele mai ușoare de un kilogram, atât timp cât sunt operate într-o zona deschisă, fără locuințe, fără depășirea câmpului vizual al persoanei care asigura comanda aeronavei de la sol, dar nu mai mult de 150 metri distanță pe orizontală și de 100 metri pe verticală, și nu au montate pe ele aparatură pentru filmare sau transmisie de date.

 

Un comentariu

Articole similare