Închide

Interviu. Comunitatea Code4Romania şi-a făcut filială la Cluj. Bogdan Ivănel, preşedintele asociaţiei: „Există o foamete foarte mare din partea programatorilor din România să își folosească talentul în ceva care să aibă impact social”

EconomieITTop News by Kristina Reştea - feb. 03, 2019 1 1257

 

În urmă cu o săptămână, în oraş s-a lansat oficial Code for Cluj-Napoca (Code4Cluj), adică aripa transilvăneană a „celei mai mișto și celei mai altruiste comunităţi de IT-işti din România”, dacă e să ne luăm după descrierea iniţiatorilor. De ce altruistă? Pentru că este vorba despre un sistem în care sunt angrenaţi peste 600 de programatori din ţară şi din afaraă, care lucrează pro bono, pentru a dezvolta aplicaţii. Cine sunt ei şi ce vor să facă (şi) de la Cluj? Bogdan Ivănel, președinte Code4Romania, a povestit pentru Actualdecluj.ro despre planurile pentru comunitatea de programatori care lucrează pro-bono, despre implicare civică şi proiecte în dezvoltare, despre „smart city”, cooperarea cu programatorii de aici, dar şi cu cei din diaspora.

 

Aplicaţie de monitorizare a votului, un „catalog politic” cu istoricul candidaţilor din România, digitalizarea declaraţiilor de avere, aplicaţii pentru oraşe, platforme de date deschise, de acces la legislaţie pentru cetăţeni, de redirecţionarea a 2% din impozit către ONG-uri – sunt câteva dintre proiectele dezvoltate ori în lucru, pentru care muncesc, în mod voluntar, câteva sute de programatori din România. Lor li s-au alăturat specialişti din diaspora, dornici să lucreze la proiecte care să schimbe modul în care merg lucrurile în ţară. Ca parte a unei reţele internaţionale, Code for Romania este o comunitate de tineri profesioniști care dezvoltă pro-bono soluţii IT, după un model deja testat în alte ţări; lucrează la aplicații civice, în mai multe domenii: informare şi acces la date publice, educaţie, implicaţie civică, facilitarea accesului la informaţii publice, în curând şi Sănătate.

În acest început de an, în aceeaşi zi, Code4Romania a lansat trei filiale noi: la Cluj, dar şi la Timişoara şi Iaşi. La Cluj au venit membrii fondatori ai Code for Romania, dar există şi clujeni care deja lucrează de peste doi ani pro-bono. S-a lansat oficial şi un parteneriat între Code for Romania, Primăria Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai. Noii parteneri promit un portal de date deschise. După lansarea oficială de vineri seara, sâmbătă a fost zi de lucru: Commit to change – Hack Day #1, adică un eveniment în care programatorii s-au şi pus pe treabă, de această dată nu din faţa calculatoarelor de acasă, ci, laolaltă, în comunitate. La Cluj s-au înscris aproape 30 de oameni, iar primul eveniment i-a adunat pe toţi să lucreze la 5 proiecte, toate deja demarate.

Înainte de lansare, la Cluj l-am găsit şi pe Bogdan Ivănel – unul dintre fondatorii Code4Romania, un tânăr plecat din ţară mai bine de 10 ani. După deceniul de lucru în afara ţării, Ivănel s-a întors din Olanda în România, unde a fondat Code4Romania, în urmă cu aproape 3 ani, alături de alţi câţiva entuziaşti. Înainte de lansarea Code4Cluj şi a noului parteneriat cu administraţia locală, Bogdan a povestit pentru ActualdeCluj.ro despre proiectele de până acum şi planurile în lucru.

 

Actualdecluj.ro: Ce înseamnă Code4Cluj? Aveați deja clujeni în echipă, încă de la lansare. De ce aveați nevoie de formula aceasta, cu filiale locale?

Bogdan Ivănel: Avem nenumărate comunităţi în țară – de la câţiva oameni, într-un oraş, la zeci de programatori în unele comunităţi, care toți lucrează la proiectele noastre. Acum s-au întâmplat două lucruri. Unul e că la Cluj s-a maturizat foarte mult comunitatea. Cei de aici au ajuns la un nivel la care s-ar putea organiza singuri, pot să aibă autonomie şi să gestioneze acţiuni proprii.

Ce înseamnă, mai precis, această „maturizare”?

În aceste oraşe în care am lansat primele filiale sunt mulți oameni – vorbim de zeci de oameni în fiecare oraş, nu doar de câțiva. La Cluj sunt 40-50 de voluntari. Ăsta e primul element. Al doilea e că ne-ar plăcea ca, în timp, poate chiar de anul acesta, oamenii să înceapă să lucreze la proiecte destinate comunităţii locale. Era o cerere pentru aşa ceva la Cluj-Napoca. Vorbim de un oraș care, la fel ca Timişoara, are o mândrie foarte puternică. E ceva ce îi animă și pe voluntari: să lucreze la ceva pentru comunitatea lor, nu doar pentru proiecte aplicate nivel național. Mult timp am avut un blocaj pentru a dezvolta această idee, fiindcă nu am avut parteneri locali sau deschidere din partea primăriei. Acum am primit deschidere din partea autorităţilor și avem un prim proiect pe care îl construim cu ei și cu universitatea. În primul rând, pentru ca această comunitate locală de IT-işti din oraș să dezvolte aplicaţii pro bono necesare comunităţii, avem nevoie de un partener instituțional, care să şi folosească această muncă. Avem acum un prim proiect, care se dezvoltă pentru Cluj și Timişoara – acest proiect de date deschise.

Cum va funcționa această platformă?

Va fi o platformă de date deschise, cu acelaşi proiect tehnic care va fi oferit primăriei Cluj-Napoca și celei din Timișoara. Pe lângă platforma tehnică la care o să lucreze voluntarii noștri, e un efort mare să și îmbunătățim calitatea datelor care vor fi acolo – de aici parteneriatele cu universităţile: cea de Vest la Timişoara şi alături de UBB la Cluj. Împreună, vom audita bazele de date ale primăriei. Ne interesează să vedem şi cum putem îmbunătăţi calitatea datelor şi colectarea lor. Programul proiectului e următorul: începem auditul cu universitatea, care va dura câteva luni. La Cluj lucrăm cu cei de la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, fiindcă avem nevoie de știinţele sociale, de oameni care să se uite la date. Cu partea de programare venim noi. Apoi, după această fază de audit, ieșim în consultare publică cu actorii din oraș – ONG-uri, companii, specialişti, autorităţi, ca să vedem care sunt bazele de date prioritare pentru a ajunge în acest portal de baze de date.

Pe ce direcţii se merge, pe ce sectoare? Ce înseamnă de fapt „open data”, ce fel de date? 

Suntem condiţionaţi de informaţiile pe care le are primăria – date de trafic, poluare, populația din oraş, avizele de construcţii, pot fi multiple seturi de date. De aceea suntem interesaţi să vorbim cu ceilalţi actori din Cluj, să vedem care ar fi datele care le-ar fi utile, astfel încât, o dată ce acestea sunt publice, ele chiar să fie folosite. Nu să punem în portal tot felul de date și să se uite lumea la ele. Interesant ar fi ca cineva să le folosească – ONG-uri, companii, oricine interesat. De exemplu, pe baza datelor de trafic să se găsească o soluţie care să îţi spună pe unde e cel mai bine să o iei în oraş.

Ar fi nevoie, adică, de o platformă cu date relevante. Și ele vor fi publice. Pentru orice ONG, orice programator.

Da. Sunt date deschise. Vrem să dăm un exemplu în mai multe directii. Vrem să fie date „curate” și de calitate foarte bună, unele care să fie şi foarte utile pentru utilizator. Poate aţi văzut portalul de date deschise al guvernului, care e într-o stare… nu e foarte utilizabil.

La Alba tocmai s-a lansat un astfel de proiect de date deschise…

Acolo e mai mult o platformă de vizualizare. Vrem să dăm un exemplu la nivel național: uite cum ar trebui să arate un astfel de portal, dacă ar vrea să îl folosească și alte primării – foarte bine. Acum există cel național, în care toate instituţiile publice sunt obligate să verse date.

Şi care nu e ok de ce, din punctul vostru de vedere?

Nu e funcțional nici din punct de vedere tehnic, nu îi este ușor utilizatorului să îl folosească. Și calitatea datelor lasă de dorit. Vobim de frecvența lor, de calitate, de modul în care sunt transmise. De exemplu, ai documente în format PDF sau copii scanate  -nu poți face nimic cu ele, nu poți să te „joci” cu numerele acelea.

Aveți deja proiecte pe zona aceasta, proiecte care vizează datele publice. Cum s-au lansat ele? E greu, în general, cu accesul la date în România?

Avem proiecte pentru care avem nevoie de date publice și acestea nu sunt în format utilizabil. Să dau un exemplu: declaraţiile de avere, scrise de mână, puse în pdf-uri pe site-ul ANI. Acestea nu sunt utilizabile pentru analize macro, pentru a face comparaţii. Suntem acum în proces de a digitaliza arhiva de declarații de avere. Apoi, multe dintre proiectele noastre devin surse de date. Unul dintre acestea este Monitorizare vot, cu care s-au observat ultimele două rânduri de alegeri în România. Automat, aplicația aceea oferă date, avem date despre ce s-a întâmplat în fiecare secție de votare, unde am avut observatori care au folos aplicaţia.

Care a fost feedback-ul celor care au folosit această aplicație?

Pentru noi foarte bun. Înainte, era un sistem cu creionul pe hârtie – observatorii mergeau în secții de votare, completau rapoarte, acestea ajungeau în câteva săptămâni, mai dura apoi o vreme pentru a se centraliza informaţiile. Acum, informaţiile se pot transmite direct din aplicaţii securizate. Datele acelea se pot folosi imediat, se poate acționa pe baza lor, poţi să raportezi imediat nereguli. Am ajuns la Varianta 3.0 a Monitorizării Vot, a fost folosită și în Polonia în alegeri.

Cum au ajuns ei la aplicația dezvoltată în România?

E una dintre cele 2-3 aplicaţii de genul ăsta. Nu sunt foarte multe. Noi suntem și într-o rețea internaţională a celor mai importante comunităţi de civic tech din lume. Asta înseamnă vizibiltate. Am organizat la București un summit de civic tech la nivel mondial. Comunitatea din România e a doua cea mai mare din lume – avem peste 600 de voluntari, în aproape trei ani de la lansare. Acest număr a fost atins destul de repede, a fost un „val” imediat după lansare. În ziua lansării, au venit 3-400 cereri de voluntariat.

Oamenii așteptau o asemenea „chemare”…

Există o foamete foarte mare din partea programatorilor din România să își folosească talentul în ceva care să aibă impact social. Majoritatea câștigă foarte bine, au ajuns la vârful piramidei de nevoi, vor să facă ceva care să aibă relevanță internă pentru ei.

 

Cine sunt cei din această comunitate? Toți lucrează ca voluntari sau aveți şi angajați?

Mult timp absolut toți cei care au lucrat au fost voluntari, abia în ultimele luni am început să avem angajați. Sunt oameni care făceau treaba asta full time, dar pro bono. Au fost oameni care au trăit din economiile lor. Și eu am fost unul dintre ei. Eu am lucrat 11 ani în străinătate, în ultimii doi ani am trăit din economii.

 

Ai revenit în România cu proiectul acesta sau erai deja „pe drum” de întoarcere?

M-am întors datorită proiectului. Atunci când l-am lansat, nu mă așteptam să prindă proporțiile pe care le-a prins, credeam că voi lucra la asta în timpul liber. Când a venit valul de oameni, de voluntari, am simțit că e o responsabilitate să lucrez și eu cu ei. În continuare, diaspora e a doua comunitate după București. În Bucureşti, avem vreo 200 de oameni, în diaspora 150. Avem 11 fusuri orare. Avem oameni care lucrează la Facebook în New York, în Oslo, Amsterdam, Barcelona Tokyo. Sunt români de peste tot din lume care lucrează voluntar la aceste proiecte.

Așteptau un semnal?

Da. Pot să spun asta și ca om care am fost în diaspora. Sunt foarte puține canale prin care tu, ca român în străinătate, poți să contribui pentru România. Poţi face asta mai ales prin a dona pentru diverse cauze. Dar ca să schimbi tu ceva în România, de acolo… e mai complicat. La noi, linii de cod sau design poți să le faci de oriunde din lume. Asta e o altă schimbare pe care încercăm să o facem prin lansarea comunităţilor locale, cum e şi cea de la Cluj. Până acum, oamenii lucrau online, în diverse orașe, lucrau mai mulţi la aceleaşi proiecte, dar comunicau online. Am zis: hai să ieșim puțin, să facem să se întâlnească oamenii între ei.

 

De ce era important asta? Tocmai în era tehnologiei.

Vrem să înceapă să aibă un simț al comunității, vrem ca oamenii care lucrează la proiectele astea să ştie unii de alţii. Apoi, dacă aduci oamenii în acelaşi spațiu fizic într-o zi, faci mai multă treabă. E o zi eficientă. Un astfel de mecanism forţează şi echipele de proiect să aibă totul ordonat măcar o dată pe lună. O astfel de întâlnire, în comunitate, se va întâmpla lună de lună.

 

Sursa Foto: Code4Romania

 

 

Aveţi un coordonator la Cluj?

Avem oameni din echipa centrală care sunt la Cluj. E Andra Brînzaniuc, care a fost cercetător la universitate şi care acum lucrează la o firmă de IT. Mai e Nicu Urs, prodecan la facultate (FSPAC). Îl avem pe Răzvan Pavel, care e unul dintre membrii fondatori Code4Romania. E unul dintre cei trei oameni alături de care am fondat Code4Romania. Locuia și el în Olanda la vremea respectivă şi amândoi ne-am întors în România. Ne știam chiar de dinainte, am fost colegi de liceu. Ne-am întors amândoi în România, iar el s-a mutat la Cluj.

 

Aveți și antreprenori în aceste comunităţi? Sau cei mai mulţi sunt angajați în multinaţionale?

Sunt și oameni care au firmele lor, în general startup-uri. De obicei, comunitatea e formată din oameni seniori, cu foarte multă experiență în spate. Asta a fost una dintre uimirile mele. Mă așteptam ca, cel puțin la început, să fie mai mulți studenți, oameni care vor să învețe. Dar nu aceştia au venit înspre noi. Sunt oameni care au deja viață stabilă, au familii, copii, care poate au rămas în România și vor să schimbe ceva sau care au plecat și vor să schimbe ceva în țară. Media de vâstă e 31 de ani. Asta înseamnă în IT 10 ani de experiență.

 

Proiecte

 

Ce urmează? Care sunt proiectele la care lucraţi?

Acesta este un prim eveniment sincron, apoi lună de lună se va lucra la proiectele care sunt în dezvoltare la Code4Romania. Unul e portalul de date. Mai avem „catalogul politic”, lucrăm la digitalizarea declaraţiilor de avere, care sperăm să fie gata până la alegerile viitoare, astfel încât să avem profiluri ale politicienilor, cu date publice. Lucrăm de doi ani la acest proiect. Mai lucrăm la îmbunătăţiri pentru Monitorizare vot. Lucrăm la Theatre Hub, pentru trupele de teatru independent din România. Ne uităm la domenii diverse, pentru că voluntarii care vin au pasiuni diverse – pe unii îi interesează transparența, open data, pe alții îi intersează ce se întâmplă în educație, sănătate, ecologie. Încercăm să avem proiecte pe cât mai multe zone.

Mai lucrăm la îmbunătăţiri pentru platforma Redirecționează, pentru redirecţionarea impozitului pe profit. Aceasta e funcţională și chiar îi încurajăm pe oameni să o folosească, fiindcă deadline-ul de trimitere a formularului s-a mutat din 20 mai în 15 martie. Şi noi am fost luați prin surprindere de această modificare şi a trebuit să dăm drumul rapid platformei. De la lună la lună, vrem să adăugăm proiecte noi. Sunt proiecte de „open legislation”, de tracker de legislație, de consultare publică. Și apoi sperăm să intre lunile următoare proiectul pe riscul cutremurelor. Va fi vorba despre un ecosistem de aplicații, pentru ceea ce se întâmplă după un cutremur, de la direcționarea oamenilor spre centre de ajutor, colecte, la aplicații în parteneriat cu autorităţile, pe care le pot folosi ca să poată colabora mai bine, avem în vedere inclusiv problemele care pot să apară din cauza dezinformării, în astfel de situaţii. Lucrăm cu parteneri din Mexic, fiindcă ei după cutremur au inventat o  aplicaţie foarte bună, nu avem de ce să reinventăm roata.

 

Pentru proiectul de open data  – cum veți gestiona lucrurile în ceea ce priveşte parteneriatul cu primăria? Ce vine din partea voastră, ce trebuie să vină din partea lor?

Ei nu trebuie să facă foarte multe, doar să ne acorde sprijinul necesar și acces la date. Pasul mare e că au acceptat și că vor să folosească platforma când este gata. Fără costuri. Ceea ce poate face administraţia este să treacă  în legislația locală anumite standarde de date. Să ofere accesul celor din universitate și nouă, ca să vedem calitatea datelor.

Ați mai avut contacte cu cei din administraţie până acum? Ideea de open data se vehicula, la nivel declarativ, de ceva vreme.

De un an și ceva discutăm. Ne dorim ca ăsta să fie doar un început, şi apoi să începem și alte proiecte cu primăria. În iunie, vom avea gata un catalog de soluții potențiale pentru administrația locală, de la care să începem discuția. Cam ăla ar fi punctul de pornire, să vedem ce proiecte pot să fie implementabile în Cluj, pe nevoile Clujului.

Pe ce direcții mergeți, care sunt domeniile avute în vedere?

Ne uităm în primul rând la soluții construite de alte orașe. Poți să vezi ce a funcționat la Madrid și să discuți cu cei de acolo pentru a aduce acel concept aici. Ne uităm care sunt proiectele de succes de digitalizare în lume, să vedem ce s-ar potrivi şi la noi. Dădeam exemplu primăria Madridului – ei au o platformă foarte bună de consultare publică și raportare de probleme din partea cetățenilor către primării. Primăria Guadalajara din Mexic are un portal foarte bun pentru permisele de construcție și regimul de construire pe zone, în oraş. Alte primării au proiecte privind  calitatea aerului – pe cartiere, pe străzi.

 

Cum evoluează comunitatea de voluntari?

Sentimentul nostru e că abia am atins „suprafaţa”, abia stârnim interesul programatorilor de a face voluntariat. Cred că e un potențial foarte mare de creștere. Anul trecut nu am comunicat prea mult în sensul ăsta, deși simțeam că  potențial există. E greu să gestionezi 600 de oameni, trebuie să le dai de muncă. Trebuie să coordonezi această muncă. Când vine un voluntar spre Code4Romania, el trebuie să aibă de lucru. De aia am hotărât să facem asta acum, să facem pasul spre extindere, fiindcă am reușit să avem acești angajați full-time, plătiți, care să structureze munca.

Cum vă finanțați?

Prin granturi, din partea unor fundații, ne finanțăm şi intern, fiindcă membrii asociaţiei au cotizații, ne mai finanţăm și pe partea de CSR, sunt companii care pot contribui cu sponsorizări. Avem deja câteva, dar nu destule. Pentru proiectul Redireacţionează, de exemplu, am găsit sponsor. Ne uităm și la companiile IT pentru susţinere. Dar nu e deloc simplu, pentru nimeni în România, care e o țară cu puțini bani. E greu mai ales pentru ONG-urile din România, e o misiune foarte grea să te finanțezi. CSR-ul e la început și foarte puțin strategic. De foarte multe ori, companiile se uită mai degrabă după oportunităţi de marketing decât după oportunităţi de a ajuta. De foarte multe ori lipsește componenta strategică: care e impactul prin a investi aici sau aici?  E mai mult partea de imagine și filantropie. Într-adevăr, cazurile sociale sunt ajutate, dar mai puțin se uită lumea înspre nevoile structurale din societate. Vrem să ajutăm un copil care e în stradă, dar nu apucăm să construim un cămin, astfel încât acel copil şi alţii ca el să nu ajungă în stradă. Rezolvarea cazurilor punctuale nu rezolvă sursa problemei.

 

Brain Gain. Cum recâştigi diaspora

 

Ești mulțumit că te-ai întors?

Nu a fost un proces ușor. A fost nevoie inclusiv de o readaptare culturală. Eu am fost plecat mai mult de 10 ani și asta chiar în anii formativi. Readaptarea la România a fost destul de grea.

Te-ai adaptat?

Într-o oarecare măsură – da. Dar nici nu vreau să mă adaptez mai mult. Ideea e să mă adaptez destul încât să fiu funcţional aici, dar nu atât încât să fac aceleaşi greșeli. Avem aici, la Code4Romania, ceva fără precedent, ceva ce nu se întâmplă nici la nivel global. Spuneam că e a doua comunitate ca mărime în lume. Există un feeling atât de mare de a acționa și a încerca să faci ceva pentru a trăi într-o țară mai ok… un fenomen la nivelul ăsta nu am văzut nicăieri în lume. Ori există țări în care lucrurile sunt ok, merg bine şi atunci nu există insinctul ăsta de implicare din partea populației. Sau există ţări care au probleme mari, dar unde nu există instinctul acesta de a acţiona. E un instinct manifestat din partea unei pături minoritare a României, dar această determinare nu am mai văzut-o nicăieri. Sunt mândru să fiu parte din asta. Avem încredere în renașterea societății civile din România, care se întâmplă în ultimii ani, mi se pare că e un punct de cotitură. Cred că e un moment în care am ajuns la o anumită maturitae în societate, a mai crescut nivelul de trai, oamenii s-au plimbat prin lume, au văzut alte modele de dezvoltare.

 

Mai există oameni care se întorc în ţară, dar sunt foarte puțini. Cum stau lucrurile în comunitatea voastră?

Eu cu Răzvan ne-am întors, alții au plecat în timpul ăsta. Nu mi se pare că vom avea vreodată o întoarcere masivă, suntem un popor diasporic, cred că trebuie să învăţăm să funcționăm aşa şi să vedem cum ne putem ajuta de asta. Putem îmbunătăţi lucrurile de aici implicând oamenii de acolo, know-how-ul lor, rețelele lor. Încă avem foarte multă trabă de făcut. Unul dintre proiectele la care lucrăm și care mie mi-e foarte drag se cheamă Brain Gain, un proiect care să conecteze specialiști români din diaspora cu specialiști din România și cu oameni care au nevoie de expertiza lor, pentru a-i face disponibili celor din presă, din societatea civilă, din instituții. Noi avem o resursă umană mai bine pregătită decât am avut vreodată, problema e că majoritatea nu locuiește aici. Într-un secol digital, asta nu ar trebui să fie o problemă, trebuie să găsim metodele de a ne conecta. Avem experți la cel mai înalt nivel peste tot în lume, profesori în universităţi, experți în orice domenii – de la securitate nucleară, la economie, politică și fizică.

 

Și mulți vor să se implice.

Da. În partea de cercetare pentru acest proiect am avut zeci de interviuri cu specialişti. Absolut toți au spus că ar fi interesați să se implice, toţi simt o nevoie să contribuie cu ceva pentru România.

 

În ce stadiu sunteți cu acest proiect?

E un proiect despre care sperăm să intre în dezvoltare în câteva luni de zile. Încheiem partea de concept, suntem în lucru cu prototipul.

La câte proiecte lucrați în paralel?

Avem două programe importante. Unul e Civic Lab, partea unde construim proiecte la cheie, discutăm cu specialişti, să vedem care sunt problemele şi venim cu soluții IT, care să se poată implementa. Acolo luăm domeniu cu domeniu. Peste câteva săptămâni, vom avea un anunț că introducem două noi teme de cercetare. Ne vom uita la zone din Sănătate și Educație. O data ce le avem gata, în funcție de capacităţile noastre, ele pot să intre în dezvoltarea voluntarilor noștri. Avem capacitatea de a lucra cam la 6 proiecte în același timp. Procesul nostru de cercetare arată în felul următor: mai întâi alegem un domeniu restrâns. Dacă vorbim de Sănătate, ne uităm la prevenţie, să zicem, apoi aducem la masă actorii interesaţi – ONG-uri, autorităţi, specialişti. Încercăm să vorbim cu toată lumea implicată, să înţelegem care sunt problemele de care te loveşti. Apoi urmează munca de validare a problemelor respective. Apoi ne uităm cum a fost rezolvată problema în alte ţări, să vedem ce putem lua de acolo; dacă nu există o soluţie deja dezvoltată, începem procesul de prototipare şi testare. Apoi îi aducem din nou pe specialişti să testeze soluţia.

 

Există un echilibru între voluntarii disponibili și proiectele pe care le aveţi?

E bine să avem cât mai mulţu voluntari, dar provocarea cea mai mare e să avem capacitatea de a le da de lucru. Trebuie ca cineva să conducă echipele de proiect, iar pentru asta îi avem pe oamenii angajați full-time. Dar avem o anumită limită de proiecte pe care un om le poate conduce în același timp. La evenimentele din comunităţile locale vor putea veni şi cei care nu vor să lucreze constant, ci o dată pe lună. În funcție de abilităţile lor și de interese. Îi întrebăm care e specialitatea lor, pe ce pot să lucreze. Nu sunt evenimente în care noi oferim mâncare, băutură şi ei fac treabă de capul lor. Trebuie să pregătim mult înainte, să lucrăm cot la cot cu ei. Sperăm ca aceşti voluntari să rămână, să revină, aşa că e important felul în care organizăm evenimentele – atmosfera, modul în care e structurat totul, felul în care dăm de lucru. Societatea civilă din România a suferit foarte mult din cauză că oamenii au dezamăgiri foarte dese şi asta îi face să nu se mai implice data viitoare. Am simţit că avem o responsabilitate foarte mare: dacă dezamăgim un om care vine să facă voluntariat la Code4Romania, asta nu are impact doar asupra noastră, dacă nu mai revine, ci are impact asupra implicării lui civice în viitor. Nu va avea încredere în următorul care îl cheamă să ajute cu ceva.

 

 

Smart City. „Clujul e unul dintre exemplele foarte faine din România. Dar trebuie să păstrăm proporţiile. Cele mai faine exemple din România sunt în urma altor ţări”

 

 

Apropo de mândria locală pe care o menţionai mai devreme. Mai avem aici un fenomen, cu care oraşul se laudă adesea – demersurie „smart city”. Cât e Clujul de „smart city”? Suntem foarte buni, dacă avem aplicaţii de parcare sau bănci la care să îţi încarci telefonul? La ce stadiu suntem, realist vorbind?

Depinde cu ce compari. Dacă compari Clujul cu Bucureştiul, Clujul e cu zeci de ani înainte, ca „smart city” sau în ceea ce priveşte relaţia cu cetăţenii. Ca bucureştean , Clujul mi se pare „wow”, dar, în acelaşi timp, o astfel de comparaţie mă face să mă gândesc că la Bucureşti avem o mare pierdere de potenţial. Bucureştiul e un oraş bogat, cu resurse mari, care, din cauza unei administraţii publice defectuase, nu reuşeşte să îşi folosească resursele cum trebuie. Clujul e unul dintre exemplele foarte faine din România. Dar trebuie să păstrăm proporţiile. Cele mai faine exemple din România sunt în urma altor ţări. Cei din administraţie trebuie să înţeleagă ce înseamnă smart city. Trebuie să treacă de instinctul de a tăia cât mai multe panglici şi de a avea cât mai multe aplicaţii. Fenomenul „Smart city” e despre impactul asupra comunităţii. Acum, oraşele din România se întrec în numărul de aplicaţii. Dar eficienţa lor ţine de cât de mult ajută ele în realitate.

 

Adică degeaba pot cetăţenii să se plângă de anumite probleme din oraş printr-o aplicaţie, dacă tu, administraţie, nu răspunzi sau nu rezolvi problemele.

S-a fetişizat treaba asta cu numărul de aplicaţii. E o chestie peste care începem să trecem, înepem să ne dăm seama că smart city e mai mult de atât. E o chestie de infrastructură, trebuie să aveţi strategie, o analiză a nevoilor, nu o să te apuci de un proiect aici, de altul dincolo, după oportunităţi. Trebuie să îţi fie clar care sunt nevoile cele mari şi la alea să lucrezi, folosind şi tehnologie. E nevoie ca România să funcţioneze mai strategic, peste tot, să conecteze lucrurile pe care le fac oamenii în diverse locuri, să lucreze în ecosistem. Digitalizarea e o provocare pentru administraţia din România, iar una dintre probleme ţine de faptul că diferenţa dintre nivelul de salarizare în instituţiile publice şi cel din companiile IT e enormă. Administraţiile nu au capacitatea să atragă specialişti, în afară de cazuri rare, în care omul are o pasiune şi vrea foarte mult să se implice. Institiţiile au o problemă mare. Nu e o problemă de corupţie sau rea-voinţă, dar uneori în aceste instituţii sunt pur şi simplu oameni care nu ştiu să facă treaba mai bine de atât. Acolo vrem să ajutăm noi. Code4Romania poate face mai mult şi pe zona de analiză, nu doar să vină cu aplicaţia. Bani să contracteze aplicaţia au şi primăriile. Nu au bani de a aduce specialişti care să le spună de ce e nevoie şi care să transforme nevoia aia într-un proiect funcţional. Catalogul despre care vorbeam e un pas în direcţia asta. Apoi, un alt lucru pe care încercăm să îl împingem e colaborarea între primării. Majoritatea soluţiilor, mai ales pe partea de digitalizare, sunt aceleaşi. O aplicaţie de parcare utilă la Cluj e foarte utilă şi la Iaşi. Nu trebuie făcută alta. Or, acum, fix asta se întâmplă. Fac altă aplicaţie la Iaşi, alta la Oradea, se aruncă banii publici pe geam. Vom lucra să îi convingem pe cei din administraţie să lucreze open source cât mai mult, să deschidă codul acelor aplicaţii către alte primării, ca ele să poată prelua soluţiile. Asta facem cu portalul de date. Apoi poate veni primăria Turda să preia conceptul, la un cost mic sau gratis. Hai să construim un lucru şi să îl împărţim! În Olanda, primăria Amsterdam şi-a deschis tot codul în format open source, orice primărie poate folosi orice produs gratuit.

 

Care e cel mai bun exemplu pe partea de folosire a datelor, pe conceptul de smart city?

E greu de făcut un top, un oraş smart e despre multe lucruri – e despre date deschise, urbanism, dezvoltare, despre multe lucruri. Sunt oraşe care fac eforturi foarte faine şi în Asia şi în Europa de Vest şi în America –  New York, Amsterdam, Londra.

La ce elemente trebuie să te uiţi ca să zici că merg lucrurile, că ai un „smart city”?

Tot oraşul trebuie să fie uşor de utilizat. IT-ul e doar o unealtă pentru asta. Contează multe lucruri – de la modul în care faci designul birourilor în care ai întâlniri cu populaţia până la felul în care faci consultarea publică, toate modurile prin care un oraş poate să fie mai prietenos cu cetăţenii. Consultarea publică e unul dintre şocurile pe care le-am avut când m-am întors în România. Aici e doar o „bifă” – uitaţi proiectul, dacă aveţi opinii despre el, trimiteţi un mail. În Olanda, sunt nişte eforturi enorme de a merge înspre cetăţeni şi de a avea un feedback continuu. Când au desfiinţat poştele ca spaţii fizice au rămas neutilizate nişte clădiri foarte frumoase. Pentru viitoarele destinaţii s-au făcut dezbateri reale – oamenii puteai veni în clădiri, să vadă diverse proiecte, să voteze, să lase opinii, să vadă diverse amenajări. Comunicarea cu cetăţeanul e esenţială. Eu stăteam în Olanda şi primeam comunicările de la primărie în limba română. Este vorba în primul rând despre o atitudine de a veni în întâmpinarea cetăţeanului şi a încerca să îl serveşti cât mai bine cu putinţă. Dacă vrei să compari, ar trebui comparat Clujul cu oraşe de aceeaşi mărime, din regiune – Cracovia, Gdansk, Bratislava. În Gdansk, merg de 3 ani la o conferinţă. Pe lângă faptul că oraşul arată superb, au un aeroport mai mare decât Bucureştiul. Vii aici şi… ştiu că la Cluj aeroportul nu ţine de primărie, dar vorbim de infrastructura locală. Când am făcut summit-ul din octombrie ne gândeam şi la Cluj ca posibilă destinaţie şi ăsta a fost principalul stop: aeroportul. Din afară, un lucru care mi se pare bun faţă de alte oraşe e că aici pare că exisă un oarecare dialog şi colaborare la nivelul oraşului – de exemplu, în relaţie universitate- primărie. În Bucureşti e 0.

 

Ce aţi vrea să se întâmple mai încolo?

Să vină şi alţi voluntari, iar pentru proiectul cu primăria să înceapă auditul bazelor de date, condus de cei de la universitate, cu ajutorul nostru.

Când?

Lucrul ar trebui să înceapă în februarie, iar rezultatele să le avem după 4-5 luni. La final, vom ieşi într-o consultare publică, să prezentăm rezultatele. Portalul de date deschise ar trebui să fie gata într-un an. Noi, în timpul auditului, lucrăm la partea tehnică. Avem prototipul gata.

 

Prototipul interactiv al viitorului Data Portal Cluj-Napoca poate fi consultat AICI 

Cum vi se pare?

 

Foto: Code4Romania

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un comentariu

  1. […] Code4Romania, care adună sute de programatori voluntari, pentru diverse proiecte publice, a lansat încă din 2019 parteneriate cu primării pentru crearea de platforme open data. Primii interesați au venit din Timișoara și Cluj-Napoca. Aceste platforme sunt foarte relevante […]

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.