Cheile neștiute ale Clujului: sunt la 5 km de Cheile Turzii, dar n-ai auzit de ele
ActualitateTop News by Actual de Cluj - aug. 27, 2015 0 36563
Cu siguranță ați auzit de Cheile Turzii, poate și de Cheile Turenilor. Dar de Cheile Borzeștiului sigur nu, chiar dacă sunt relativ accesibile și cu siguranță spectaculoase. În plus, se află la doar 5 kilometri de Cheile Turzii.
Spectaculoasele Chei ale Borzeștilor sunt săpate în apele văii cu același nume și au format un defileu sălbatic, cu mai multe cascade. Cheile sunt foarte puțin amenajate: în urmă cu doi ani mai mulți elevi voluntari din comuna Iara au amenajat un mic loc de popas la intrare, cu o masă și două băncuțe din lemn și un panou informativ care să-i ajute pe turiști în explorarea zonei.
Cheile Borzeștilor fac parte dintr-o rețea de chei formate pe culmea Petrești, în aceeași formațiune calcaroasă cu Cheile Turenilor și Cheile Turzii. Sunt singurele chei din munții Apuseni unde apa a sculptat defileul în ambele sensuri, atât către golful Borzeștilor, la sud de culmea Petrești, cât și spre râul Arieș, în care se varsă acum.
Pereții cheilor au înălțime mică spre comparație cu, să zicem, Cheile Turzii: doar câțiva metri, aspect compensat însă de spectaculozitatea cascadelor.
Cum ajungi la Cheile Borzești:
De la început trebuie spus că, spre deosebire de mult mai celebrele Chei ale Turzii, Cheile Borzeștilor nu au drum dedicat – și nici măcar nu se află în apropierea vreunui drum. Ca să ajungeți aici trebuie să porniți din Turda spre Câmpeni și, de la borna kilometrică ce anunță 4 kilometri până la Buru, o cotiți la dreapta către cabana Buru. Până aici se poate ajunge cu mașina, dar o dată trecuți de cabană trebuie să urmați firul apei. „Cascadele de sus”, porțiunea cea mai spectaculoasă a traseului, pot fi găsite după 30 de minute.
Citește și:
Maldivele Clujului: succesul ratat al Lagunei Albastre și de ce merită să o vizitezi
“Delta Clujului”, una dintre cele mai accesibile destinații turistice din județ, e a doua cea mai mare din țară după Delta Dunării
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Clujean cercetat sub control judiciar după o bătaie în Feleac
mai 06, 2024 0
-
Lista castelelor, conacelor și cetăților din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni / Peste un miliard de lei din fonduri UE investiți în reabilitări / Obiective turistice puse în valoare, evenimente, rute tematice, dar și eșecuri
mai 06, 2024 0