Sute de metri cubi de lemne, cu prețul cât o mașină, confiscați în Beliș
Actualitate by Actual de Cluj - aug. 26, 2015 0 359
Nu mai puțin de 258 de metri cubi de lemne, în valoare de peste 8.200 de euro – cât prețul unei mașini noi – au fost confiscați de la punctul de lucru al unei firme din Beliș, după controale de specialitate.
Cei 258 de metri cubi, în valoare de 37.000 de lei, au fost confiscați valoric de polițiștii din Huedin și de specialiştii din cadrul Comisariatului de Regim Silvic şi Cinegetic Cluj. Aceștia au descins, în comuna Beliș, la mai multe gatere, dar au verificat și transportul lemnelor. Între altele polițiștii au descins la firme care au ca principal obiect de activitate recoltarea şi comercializarea de lemne, printre care punctul de lucru al unei firme unde s-au constatat nereguli în ce privește proveniența lemnelor din 9 decembrie anul trecut până în prezent: lemnul ar fi fost cumpărat de la persoane fizice care nu sunt proprietari de păduri.
Conform prevederilor legale, peste 257 metri cubi de material lemnos, în valoare de circa 37.000 de lei, a fost confiscat valoric. Totodată, administratorului firmei i-a fost dată o amendă de 10.000 de lei.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
VIDEO/Primarul Emil Boc vine cu un „model european” pentru pisicile fără stăpân, după ce voluntarii au deschis deja drumul în Cluj și au montat căsuțe din polistiren
apr. 25, 2026 0
-
Restricții de noapte pe DN1F, la Mihăiești. Circulația, închisă în reprize pentru lucrări la Autostrada Transilvania
apr. 25, 2026 0
