UDMR: vandalizarea statuii lui Matei Corvin e „o profanare a moștenirii culturale maghiare”
Actualitate by Actual de Cluj - iul. 30, 2015 0 500
UDMR cere „insistent” descoperirea și pedepsirea celor care au vandalizat în urmă cu două nopți soclul statuii lui Matei Corvin, cel mai faimos simbol al Clujului. În plus președintele formațiunii susține că acest gest e o „profanare a moștenirii culturale maghiare”.
„Considerăm inadmisibil faptul că, în Clujul de azi, Capitală Europeană a Tineretului, candidat la titlul de Capitală Culturală Europeană, o asemenea valoare, a cărei restaurare a fost interesul și efortul comun al statului român și ungar, să devină, astăzi, o țintă lipsită de apărare”, arată UDMR, care cere „intervenția neîntârziată a instituțiilor competente, în vederea identificării „autorilor necunoscuți” și tragerii lor la răspundere pentru fapta comisă”, în condițiile în care statuia nu e la prima sa vandalizare, dar autorii gesturilor de până acum nu au fost prinși. „Și din punctul de vedere al siguranței publice în Cluj, constituie un motiv de îngrijorare faptul că, în piața centrală a orașului, prevăzută cu camere de supraveghere, pot avea loc incidente de o asemenea gravitate fără să se afle identitatea făptașilor, deși sunt întrunite toate condițiile în acest sens”, susține UDMR.
Citește și:
Cel mai faimos simbol al Clujului, vandalizat cu 2 zile înainte de Untold
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Cum explică Inspectoratul Școlar că bugetul pentru rechizite crește la o jumătate de milion de lei după ce necesarul crește cu aproape un sfert într-un an deși prețul e nemodificat de 3 ani: peste o mie de pachete în plus
oct. 15, 2026 0
-
Rezidențiat 2026: înscrierile la DSP Cluj se închid marți, 20 octombrie / Concursul are loc pe 15 noiembrie / Lista posturilor din Cluj
oct. 15, 2026 0
