Închide

Bankwatch Cluj, ONG-ul care a contestat gazoductul de 500 de milioane de euro, pierde definitiv procesul la Înalta Curte / Instanța nu a judecat legalitatea autorizației, ci a constatat că acțiunea a fost prescrisă

Actualitate by Dan Andrei - nov. 06, 2026 0 23

Asociația Bankwatch România Cluj a pierdut definitiv procesul prin care a cerut anularea autorizației de construire a gazoductului Tuzla–Podișor, investiție strategică de peste 500 de milioane de euro, destinată transportului gazelor din perimetrul Neptun Deep, din Marea Neagră, către rețeaua națională. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins miercuri, 4 noiembrie, recursul organizației de mediu, dar și recursul incident formulat de Transgaz.

‘La 4 noiembrie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat Decizia nr. 4768/2026, definitivă, prin care a respins ca nefondate atât recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România – Filiala Cluj, cât și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale ‘Transgaz’ S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla – Podișor. În acest litigiu au avut calitatea de pârâte Transgaz, Ministerul Energiei (ME) și Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP). Este o decizie importantă pentru un proiect strategic, în valoare de peste 500 de milioane de euro și cu o lungime de aproximativ 308 km, care va prelua gazele din Neptun Deep și le va introduce în Sistemul Național de Transport (SNT)’, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.

Decizia ÎCCJ, cu numărul 4768/2026, este definitivă și menține soluția pronunțată de Curtea de Apel Cluj în 29 mai 2025, în dosarul 139/33/2025. Judecătorii clujeni admiseseră atunci excepția prescripției dreptului material la acțiune, ceea ce înseamnă că nu au mai analizat pe fond dacă autorizația de construire a fost sau nu emisă legal.

Litigiul a fost deschis de Bankwatch România – Filiala Cluj în februarie 2025, împotriva Ministerului Energiei, Transgaz și Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Organizația a cerut anularea autorizației de construire nr. 5/2018, emisă de Ministerul Energiei, invocând probleme legate de documentația de mediu – detalii mai jos.

Potrivit Bankwatch, autorizația emisă în 2018 expirase în 2021, înainte ca lucrările de construcție să înceapă. Organizația a reclamat și faptul că autoritățile nu ar fi evaluat impactul transfrontalier al proiectului, deși conducta trece la aproximativ zece kilometri de granița cu Bulgaria și traversează Brațul Borcea al Dunării. În motivarea soluției din mai 2025, Curtea de Apel Cluj a admis excepția prescripției dreptului la acțiune. Potrivit explicațiilor Ministerului Energiei, Bankwatch formulase mai multe plângeri prealabile succesive, cu același obiect, la intervale diferite, încercând să mențină deschisă posibilitatea contestării autorizației. Instanța a considerat însă că termenul legal pentru introducerea acțiunii fusese depășit.

Înaintea acestei decizii, Bankwatch încercase și oprirea lucrărilor printr-o ordonanță președințială, cerere respinsă de Curtea de Apel Cluj în 12 mai 2025. Organizația a susținut atunci că lucrările continuau în baza unei autorizații expirate și a avertizat că respingerea cererii de oprire nu trebuie interpretată drept o confirmare a legalității actelor administrative sau a respectării condițiilor de mediu. Este important de precizat că nici soluția din mai 2025, nici cea definitivă din urmă cu câteva zile, nu reprezintă o judecată pe fond a legalității autorizației sau a acordului de mediu. Instanțele au tranșat problema termenului în care putea fi introdusă acțiunea.

Gazoductul Tuzla–Podișor are aproximativ 308 kilometri și a presupus o investiție de peste 500 de milioane de euro. Conducta preia gazele care vor fi extrase din perimetrul Neptun Deep și le transportă către Sistemul Național de Transport. Proiectul este realizat de Transgaz, iar lucrările au fost executate de compania turcă Kalyon Insaat, în baza unui contract semnat în februarie 2021. Conducta este deja finalizată și pusă în funcțiune, potrivit Ministerului Energiei. Producția de gaze din Neptun Deep este programată să înceapă în 2027. Perimetrul offshore este exploatat de OMV Petrom și Romgaz, fiecare companie având o participație de 50%.

Citește și:

De ce a demarat asociația acest proces: ”este esențial ca toate proiectele să respecte cadrul legal, cu precădere cele de mare anvergură finanțate din fonduri publice și europene. Cazul de față, un proiect declarat de importanță națională care a beneficiat de 85 milioane euro din Fondul pentru Modernizare, ridică semne de întrebare cu privire la respectarea angajamentelor asumate de promotori de conformare cu legislația națională și europeană. Situația este cu atât mai gravă cu cât autoritățile care ar trebui să aplice legea pun presiune pe organizațiile de mediu care semnalează nereguli”, explicau reprezentanții Bankwatch.

Tuzla-Podișor este conducta care leagă exploatarea gazelor in Marea Neagră de sistemul național de transport și facilitează astfel utilizare acestuia. Conducta ar transporta în medie opt miliarde de metri cubi de gaze pe an, ce pot genera zece milioane de tone de emisii de gaze cu efect de seră anual, mai mult decât termocentralele pe cărbune în 2022, când au generat 8 milioane.

Scopul conductei, pe lângă preluarea gazelor extrase din Neptun Deep, este de a alimenta noile centrale electrice pe gaz planificate în România, dar și de a exporta gaze către Ungaria și Austria. Conducta va facilita dublarea consumului de gaz fosil în România începând cu 2027, conform estimărilor Transgaz. Gazoductul ar urma să transporte cel puțin o sută de miliarde de metri cubi de gaze din Marea Neagră, cu emisii de dioxid de carbon estimate de către un studiu independent la 10,4 milioane de tone pe an, mai mult decât emisiile de la termocentralele pe cărbune în 2022, ”tocmai acel combustibil poluant pe care se presupune că gazul l-ar înlocui” după cum arăta recent ONG-ul. ”Cumulat, cele două proiecte au un impact climatic semnificativ care nu este însă prevăzut nici în acordul de mediu emis în 2018 pentru Tuzla-Podișor, dar nici în cel emis în 2024 pentru Neptun Deep”. acuză Bankwatch România. ”Autoritățile nu recunosc gravitatea situației climatice și continuă să extindă infrastructura de gaze fosile. În 2024 am trăit cel mai cald an din istoria omenirii, în România ne-am confruntat cu secete prelungite și furtuni puternice, care se vor intensifica în viitor. Dezastrele climatice din lume au costat mai mult ca niciodată. Contrar a ceea ce ni se spune, gazul fosil nu este o soluție pentru combaterea schimbărilor climatice. Acesta contribuie la încălzirea atmosferei și la degradarea sănătății oamenilor”, a spus Raluca Petcu, coordonator campanie gaze fosile la Bankwatch România.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Dan Andrei

Scrie pe domeniul justiție, urmărind anchete ale poliției și dosarele penale instrumentate de procurori. Acordă atenție subiectelor care privesc educația și serviciile sociale. Este preocupat, de asemenea, de istoria orașului și de poveștile oamenilor care s-au remarcat în comunitate