Închide

Primarul Emil Boc anunță că Primăria are o finanțare europeană pentru metroul Clujului: 357 de milioane de euro și termen de finalizare în 2029

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - oct. 01, 2026 0 88

emil boc metru

Primarul Emil Boc a anunțat, în ședința ordinară a Consiliului Local Cluj-Napoca de joi, 1 octombrie, că proiectul metroului din Cluj beneficiază de un nou contract de finanțare din fonduri europene, cu termen de implementare până la 31 decembrie 2029.

Boc a prezentat în ședința de Consiliu Local documentul privind contractul de finanțare prin Programul Regional 2021-2027 și a precizat că proiectul beneficiază de 357 de milioane de euro finanțare europeană nerambursabilă. La această sumă se adaugă 46 de milioane de euro de la bugetul de stat și 7 milioane de euro de la bugetul local.

Primarul a mai spus că metroul trebuie finalizat până în 2032 în integralitate. Până în 2023, valoarea totală a finanțării este de 2,2 milioarde de euro.

Contractul pe POR, cel până în 2029, cu doi ani prelungire, vizează realizare a 8,8 kilometri ai magistralei de metrou din Cluj-Napoca, iar lucrările trebuie finalizate până la 31 decembrie 2029.

„Așa cum v-am spus, e un proiect cu bătaie pe termen mediu și lung. Nu este meritul meu, ci al întregii echipe care a muncit să fie posibilă această finanțare. Îi aduc mulțumiri comisarului Raffaele Fitto (vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pe coeziune și reforme – n.red) pentru că a asigurat cadrul legal necesar corelării finanțării”, a declarat Emil Boc.

Primarul le-a mulțumit, de asemenea, mai multor persoane implicate în demersurile pentru finanțarea proiectului, printre care eurdeputații Danil Buda, Siegfried Mureșan, premierul inetrimar Ilie Bolojan, fostului ministru al taransporturilor Ciprian Constantin Șerban, actualului ministru interimar al Transporturilor, Radu Miruță, ministrului de finanțe Alexandru Nazare, precum și angajaților Primăriei Cluj-Napoca.

„Important este că avem contractul acum. E treaba antreprenorului să își demonstreze capacitatea. Noi ne-am făcut treaba. Înțelegem că 60% din acest proiect e proiectarea, dar nu tolerez întârzieril. Nu tolerez întârzierile, pentru că nu am muncit degeaba să căutăm soluții”, a spus Boc.

Primarul a atras atenția asupra ritmului de lucru al constructorului și a precizat că o parte importantă din proiect se află încă în etapa de proiectare.

Potrivit lui Boc, în 28 septembrie au fost depuse documentațiile pentru obținerea autorizațiilor de construire aferente stației Copiilor și stației Prieteniei care este cea cu numărul 4. Documentațiile urmează să fie verificate, iar primarul a cerut accelerarea procedurilor.

„Trebuie verificate, se lucrează, dar din punctul meu de vedere trebuie accelerat. Avem 357 de milioane de euro, stadent în 2029”, a mai declarat Emil Boc.

Noua finanțare vine după ce proiectul a trecut printr-o perioadă în care progresul fizic și ritmul plăților au fost subiecte de dispute și critici. În 2025, Primăria a achitat în principal servicii de supervizare, în timp ce în 2026 plățile către constructorul Gülermak pentru execuția lucrărilor au crescut semnificativ. În 2024 a făcut, de asemenea, plăți consitente (avans) pentru contructor.

BOX | Câți bani a plătit Primăria pentru metrou

În 2024, Primăria Cluj a plătit aproximativ 1,105 miliarde de lei, adică circa 225 milioane de euro, plătiți către Gülermak. Au fost 10 plăți: avansuri de peste 215,6 milioane lei în ianuarie, 10,69 milioane lei în iunie, 17 milioane lei în iulie și 862,46 milioane lei în septembrie. De aseemena, tot în 2024 s-au alocat și bani pentru exproprieri.

În 2025, Primăria Cluj-Napoca nu a făcut plăți către constructorul Gülermak pentru execuția lucrărilor. Au fost achitate aproximativ 6,8 milioane de lei pentru serviciile de supervizare a proiectului.

2026: peste 176 de milioane de lei

În 2026, până la jumătatea lunii septembrie, Primăria ajunsese la peste 176 de milioane de lei plătiți pentru proiect. Din această sumă, 161,75 milioane de lei au fost achitate către Gülermak pentru execuție, aproximativ 13,45 milioane de lei pentru supervizare, iar circa 1 milion de lei pentru servicii juridice legate de exproprieri.

2,3% – progresul fizic anunțat în 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, Primăria anunța un progres fizic de 2,3% pentru proiectul metroului. Constructorul a contestat relevanța acestui procent, în condițiile în care o parte importantă a activităților era reprezentată de proiectare și documentații tehnice.

vezi și:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate