A murit Szabó Tamás, „Fotograful Clujului”. Avea 93 de ani
Actualitate by Actual de Cluj - sept. 23, 2026 0 105
Szabó Tamás, unul dintre cei mai importanți fotografi ai Clujului din ultimele șapte decenii, s-a stins din viață marți, 22 septembrie 2026, la vârsta de 93 de ani.
Născut pe 18 februarie 1933 la Arad, într-o familie de fotografi – tatăl său, Sándor Szabó, practica deja meseria-, și-a legat întreaga carieră de Cluj. Aici a terminat liceul și aici a lucrat aproape toată viața.
A debutat profesional la începutul anilor ’50 ca electroacustician la Tehnocin (Tehnica Cinematografică) din Cluj. Din 1953 participa deja la expoziții de fotografie din țară și din străinătate. Între 1955 și începutul anilor ’60 a fost director de fotografie la Laboratorul Central de Cineficare al Universității Bolyai. Din 1961 imaginile sale au apărut constant în presa locală și națională: Făclia, Tribuna, Steaua, Igazság, Scânteia tineretului, Korunk și altele.
Cea mai lungă și mai importantă perioadă a fost cea de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (1962–1995), unde a documentat pe larg satul și cultura tradițională. A mai lucrat la Teatrul Național din Cluj (1980–1990), la redacția maghiară a Televiziunii Române din Cluj (1970–1973) și, după 1995, la Biblioteca Academiei Române din Cluj (până în 2007). În 1978 a primit distincția AFIAP din partea Federației Internaționale de Artă Fotografică. A semnat sau a ilustrat nu mai puțin de 150 de volume și mai multe albume de autor dedicate Clujului, printre care ”Cluj-Napoca. Un oraș în mișcare”, ”Vârsta de Fier. Cluj-Napoca și ornamentele sale neștiute”, ”Plasticieni clujeni” și ”Strada. Cluj-Napoca”. A fost unul dintre puținii care au fotografiat Clujul din aer în perioada industrializării socialiste, iar arhiva sa de mii de imagini rămâne o mărturie a transformărilor orașului.
Galeria Quadro din Cluj păstrează o parte importantă a colecției sale de portrete și documentare. În 2022, instituția i-a organizat expoziția „Közeledés / Coming Up Close”, cu portrete din anii ’70–’80 ale unor personalități ale vieții culturale clujene.
Prin obiectivul său, Szabó Tamás a fixat nu doar clădiri și peisaje, ci și chipuri, scene de teatru, momente din viața cotidiană și schimbările prin care a trecut Clujul de la regimul Gheorghiu-Dej până recent. ”Ne luăm rămas bun de la artistul fotograf Szabó Tamás.
Este firesc ca un artist care a creat peste 70 de ani și a activat în numeroase domenii și instituții ca fotograf să fie cunoscut și rememorat diferit de fiecare generație. Pentru unii, au rămas memorabile fotografiile sale aeriene cu Clujul sau ampla activitate documentară din cadrul Muzeului de Etnografie al Transilvaniei și al Teatrului Național Român din Cluj-Napoca, în timp ce pentru alții, relevante sunt fotografiile autonome ale artistului (compozițiile cu nuduri și monumente, de pildă).
Relația noastră cu domnul Szabó Tamás s-a concentrat pe activitatea la fel de definitorie pe care a avut-o în viața artistică clujeană, atât ca atent observator și prieten al artiștilor, cât și ca un documentarist al artei, răbdător și profesionist. Mii de reproduceri de artă și fotografii de la vernisaje sunt mărturii ale unei vieți artistice extrem de bogate. În cadrul acestor fotografii, portretele pe care le-a realizat artiștilor excelează prin modul în care a reușit să trateze fotografia ca pe un dialog necontenit cu subiectul portretizat.
Suntem recunoscători că fotograful a ales ca miile de clișee despre viața artistică clujeană să ajungă în Arhiva Quadro, constituind nucleul acesteia”, au precizat reprezentanții galeriei.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Bankwatch Cluj, ONG-ul care a contestat gazoductul de 500 de milioane de euro, pierde definitiv procesul la Înalta Curte / Instanța nu a judecat legalitatea autorizației, ci a constatat că acțiunea a fost prescrisă
nov. 06, 2026 1
-
Influenceriță arestată preventiv în lipsă pentru trafic de droguri la Cluj
nov. 06, 2026 0
