A stat de pază în timp ce o adolescentă fura două rucsacuri dintr-un restaurant din Cluj. Autoarea a scăpat, complicea a primit 10 ani de închisoare
Actualitate by Dan Andrei - sept. 21, 2026 0 29
O femeie de 26 de ani a fost condamnată de Judecătoria Cluj-Napoca la 10 ani și o lună de închisoare după ce a ajutat o adolescentă de 16 ani să fure două rucsacuri dintr-un restaurant din Cluj.
Femeia a stat la intrarea din spate a localului în timp ce minora a intrat în garderobă și a luat bunurile celor două victime. Fapta a avut loc în decembrie 2021, iar instanța a reținut că inculpata era deja recidivistă și avea numeroase condamnări pentru infracțiuni contra patrimoniului. Potrivit sentinței Judecătoriei Cluj-Napoca, furtul a avut loc la 1 decembrie 2021, în jurul orei 15:27, la un restaurant. Una dintre victime își lăsase rucsacul în garderoba localului înainte de începerea programului de lucru. În rucsac avea 1.200 de lei, acte de identitate, chei, un portofel cu mai multe carduri și alte bunuri. Prejudiciul calculat pentru acest rucsac a fost de 1.500 de lei. O altă persoană își lăsase în același loc ghiozdanul, în care avea acte, permisul de conducere, carduri bancare, chei, un carnet, o legitimație de student și 90 de lei. Prejudiciul reclamat de aceasta a fost de 3.000 de lei.
Camerele de supraveghere au surprins momentul în care două femei au intrat în zona în care erau depozitate bunurile. Potrivit instanței, una dintre ele, în vârstă de 16 ani la momentul faptei, a intrat în restaurant și a sustras cele două rucsacuri. Cealaltă femeie, inculpata din dosar, a însoțit-o până la intrarea din spate și a rămas acolo, supraveghind zona, ”fapte care arată că a sprijinit-o prin aceasta, întărindu-i rezoluția infracțională”, a reținut instanța cu privire la rolul femeii.
Inculpata a recunoscut încă din timpul urmăririi penale că a fost implicată în furt și a declarat că adolescenta a sustras bunurile, însă nu știa ce a făcut aceasta ulterior cu ele. În fața instanței a recunoscut integral faptele și a solicitat judecarea în procedură simplificată, beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Judecătoria Cluj-Napoca a condamnat-o pentru complicitate la furt la șase luni de închisoare. Pedeapsa a fost însă contopită cu numeroase alte condamnări existente în cazierul femeii.
Instanța a constatat că aceasta se afla în stare de recidivă postcondamnatorie la momentul furtului din restaurant. În trecut fusese condamnată inclusiv la pedepse cu executare pentru infracțiuni similare. În sentință sunt enumerate numeroase condamnări anterioare, cu pedepse de la șase luni până la doi ani și șase luni de închisoare. Printre acestea se află și condamnări pronunțate în 2021, 2022, 2023, 2024, 2025 și 2026.
Instanța a refuzat solicitarea apărării ca femeia să primească o amendă penală. Judecătorul a arătat că repetarea faptelor și antecedentele penale fac ca o astfel de sancțiune să nu fie suficientă pentru atingerea scopului preventiv al pedepsei. „O pedeapsă cu închisoarea, chiar orientată către minim, răspunde mai bine nevoii de prevenție”, se arată în motivarea sentinței.
Judecătorul a ținut cont și de faptul că femeia are doar trei clase, nu are ocupație sau loc de muncă și are o situație financiară precară și copii minori în întreținere. Aceste aspecte nu au fost însă suficiente pentru o pedeapsă alternativă, în condițiile antecedentelor penale.
Prin contopirea pedepselor, instanța a stabilit o pedeapsă intermediară de cinci ani și șase luni de închisoare, la care a adăugat pedeapsa rezultantă de patru ani și șapte luni din primul termen al recidivei. Rezultatul final a fost de 10 ani și o lună de închisoare, în regim privativ de libertate.
Femeia a fost obligată și la plata integrală a prejudiciului produs celor două victime, respectiv 2.500 de lei către una dintre acestea și 3.000 de lei către cealaltă. Instanța a stabilit că răspunderea civilă este solidară, chiar dacă femeia a avut un rol de complice, astfel încât ea trebuie să repare integral prejudiciul. Autoarea furtului, adolescenta care avea 16 ani la momentul faptelor, nu mai poate fi trasă la răspundere penală în acest dosar, instanța menționând că față de aceasta s-a dispus clasarea ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.
Sentința Judecătoriei Cluj-Napoca a fost pronunțată la 4 septembrie și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Fără permis, a intrat cu mașina în Noodle Pack, a refuzat probele pentru alcoolemie și a rănit un pasager. Condamnat în detenție pe fond, a scăpat de închisoare la Curtea de Apel Cluj
sept. 21, 2026 0
-
Militar prins beat la volan, cu nepotul de 5 ani în mașină. Avea 1,97 alcoolemie și mergea haotic pe străzile din Cluj
sept. 21, 2026 0
