Amendă grea pentru un șofer de transport de persoane din Cluj ieri, 8000 de lei, mașina a fost indisponibilizată șase luni
Actualitate by Actual de Cluj - dec. 10, 2025 0 219
Amendă grea pentru un șofer de transport de persoane din Cluj ieri, 8000 de lei, i-au fost reținute și certificatul de înmatriculare și plăcuțele, mașina a fost indisponibilizată șase luni.
S-a întâmplat ieri în jurul amiezii în Dej, unde o autoutilitară a fost oprită pentru control pe o arteră principală din oraș. În urma verificărilor documentelor, polițiștii au constatat lipsa copiei conforme a licenței de transport, neutilizarea diagramei tahografului, imposibilitatea prezentării diagramelor aferente ultimelor zile de activitate, absența atestatului profesional, precum și faptul că inspecția tehnică periodică a tahografului era expirată. Șoferul a fost sancționat cu amendă în valoare de 8.000 de lei, iar ca măsură complementară au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare, fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a mașinii pentru șase luni.
La scurt timp, polițiștii au oprit un autobuz care efectua transport public de persoane prin cursă regulată. În urma controlului, s-a constatat că șoferul nu eliberase bilete de călătorie pentru persoanele aflate în vehicul. Pentru încălcarea prevederilor privind transportul rutier de persoane, acesta a fost sancționat cu 6.000 de lei.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Raport: canicula, cel mai mare risc climatic pentru Cluj / Valurile de căldură cresc mai repede decât estimau cercetătorii
iul. 28, 2026 0
-
Parchetul European obține a doua condamnare în mai puțin de un an pentru doi soți consilieri în PSD, la Cluj. Cum au construit un sistem de fraudare a fondurilor europene
iul. 28, 2026 0
