Accident în Baciu, două mașini avariate, trei răniți transportați la spital
Actualitate by Actual de Cluj - oct. 26, 2022 0 247
Accident în Baciu, două mașini avariate, trei răniți transportați la spital.
Accidentul a avut loc la ieșirea din Baciu, trei persoane au fost consultate și transportate la spital de echipajele de urgență sosite la fața locului. La accident s-au deplasat două autospeciale de prim-ajutor cu modul de descarcerare și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță, unde au găsit două autoturisme avariate, iar ocupanții erau ieșiți din acestea. Trei persoane au fost consultate de către echipajul de ambulanță și au fost transportate la spital pentru investigații de specialitate. La prima evaluare acestea prezentau afecțiuni ușoare, a precizat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Andrei Biriș.
Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au intervenit pentru stingerea unui început de incendiu la unul dintre autoturisme. De asemenea, au fost decontate bornele bateriei pentru a evita reaprindea acestuia.
Revenim cu informații
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Accident în această dimineață la intrare în Gherla, o femeie rănită a fost dusă la spital
apr. 23, 2026 0
-
Piaţa închirierilor în regim hotelier a crescut în 2025: Bucureştiul domină clasamentul, cu venituri totale de aproape 67 mil. euro; Braşovul conduce la nivel regional / Unde se află Clujul
apr. 23, 2026 0
