Dosar penal după ce o elevă de 15 ani ar fi fost agresată sexual în căminul școlii
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 20, 2022 0 250
Polițiștii de la Secția 4 au deschis dosar penal pentru agresiune sexuală, în baza unor informații referitoare la faptul că o tânără în vârstă de 15 ani, din județul Cluj, ar fi fost agresată sexual de către un bărbat, reprezentant al școlii, în căminul colegiului.
”Ancheta a fost preluată de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, urmând a fi stabilite cu exactitate aspectele sesizate, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, aflat sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca”, arată Inspectoratul Județean de Poliție Cluj.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Fără permis, a intrat cu mașina în Noodle Pack, a refuzat probele pentru alcoolemie și a rănit un pasager. Condamnat în detenție pe fond, a scăpat de închisoare la Curtea de Apel Cluj
sept. 21, 2026 0
-
A stat de pază în timp ce o adolescentă fura două rucsacuri dintr-un restaurant din Cluj. Autoarea a scăpat, complicea a primit 10 ani de închisoare
sept. 21, 2026 0
