Consilierul județean PDL, Steluța Racolța, vrea să se judece cu ANI
Actualitate by Cosmina Fernoaga - iul. 02, 2014 0 365
Agenția Națională de Integritate (ANI) a emis o decizie de incompatibilitate ce o vizează pe Steluța Racolța, consilier județean PDL. Conform documentului, Racolța ar fi fost incompatibilă în primul său mandat, mai exact în anul 2009-2010, când societatea la care era administrator a încheiat patru contrate de formare profesională, cu unele dintre instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean.
„În perioada exercitării mandatului de consilier județean, Steluța Racolța s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât societatea comercială la care aceasta deține calitatea de asociat și funcția de administrator a încheiat patru contracte de formare profesională în valoare totală de 32.400 de lei, cu instituții sau regii autonome de interes local, aflate sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, încălcând dispozițiile art. 90, alin(1) din Legea nr.161/2003” – se arată în decizia ANI
Steluța Racolța a explicat că nu înțelege de ce ANI a publicat decizia pe site-ul propriu fără a o informa și pe ea în prealabil, mai ales că verificarea contractelor pe care le-a derulat societatea RSC Consulting a început încă din aprilie. „Eram și eu curioasă să văd ce va descoperi ANI pentru că noi nu am derulat doar patru, ci zeci de contracte în perioada respectivă și întodeauna am respectat legea. Cu tot respectul pe care-l port acestei instituții de stat, consider că normal era să mă informeze și pe mine, nu să aflu din presă despre această decizie. Cu siguranță că o voi ataca în insitanță pentru că aceste cursuri de formare profesională nu intră sub incidența legii aleșilor locali. Cursurile nu se înscriu nici în categoria lucrărilor publice, nu reprezintă nici servicii sau produse. Și dincolo de acest aspect, trebuie să subliniez că acele cursuri care au fost organizate de către RSC Consulting au vizat mai multe grupuri de cursanați, nu doar pe cei care proveneau de la câteva structuri subordonate Consiliului Județean”, a comentat Racolța.
Societatea coordonată de Steluța Racolța a atras de-a lungul timpului sume considerabile din programele europene de finanțare, meninte să contribuie la dezvoltarea resurselor umane. Ea a explicat că pe vremea când a demarat activitatea de formare profesională în Cluj nu mai existau alte societăți care să aibă acest obiect de activitate. În acest moment, Steluața Racolța conduce și Asociația Patronală a Furnizorilor de Formare Profesională din România.