Închide

7 firme interesate de studiile de fezabilitate pentru modernizarea a zeci de gări din țară, una din Cluj e pe listă

Economie by Actual de Cluj - sept. 21, 2019 0 241

Un număr de șapte companii sunt interesate de întocmirea studiilor de fezabilitate pentru lucrările de modernizare a unui lot de nu mai puțin de 47 de stații de cale ferată, lucrări licitate de Compania Națională de Căi Ferate CFR, a anunțat vineri compania de transport.
Contractul, doar pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru 44 din cele 47 stații, ajunge la 16,5 milioane lei, plus TVA – adică peste cinci milioane de euro, o sumă considerabil mai mică față de evaluările inițiale. În Cluj din aceste câteva zeci de gări ce vor intra în modernizare se află și gara din Dej. ”Procedurile de licitații organizate de sucursalele regionale de cale ferată Cluj, Craiova, Galați și Constanța pentru cele 24 de stații de cale ferată – Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Călători, Beclean pe Someș, Valea lui Mihai, Carei, Salonta, Târgu Jiu, Alexandria, Caracal, Filiași, Roșiori Nord, Piatra Olt, Râmnicu Sărat, Adjud, Comănești, Făurei, Tecuci, Mărășești, Mangalia, Neptun (Hc), Costinești Tabără și Ciulnița -, aflate pe raza județelor Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Bihor, Olt, Dolj, Teleorman, Buzău, Bacău, Brăila, Galați, Vrancea, Constanța și Călărași se află în etapa de evaluare a ofertelor tehnice”, arată CFR într-un comunicat.
Citește și:
O gară din Cluj, modernizată la pachet cu alte 50 în țară, doar studiile de fezabilitate costă peste 10 milioane lei

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags