Închide

10 lucruri neștiute despre Cluj, orașul de cinci stele

ActualitateITSocial by Catalin Suciu - iun. 03, 2022 0 612

*Fiindcă celebrul joc Counter Strike nu mai e la modă în căminele studențești, câțiva tineri Smart s-au uitat în neștire la serialul Narcos și au adus zeci de kile de cannabis și cocaină, încercând să le vândă, la fel de Smart, polițiștilor. Pe lângă prizele inteligente, Clujul mai deține, iată, și alte feluri de prize.

*Gelos pe popularitatea Clujului, orașul Medellin, din Columbia, vrea și el prize inteligente.

*Bărbații arestați pentru trafic de droguri de mare risc și -au pregătit apărarea în instanță: „chiar dacă par mult 16 kile de iarbă și ceva cocaină, ele sunt pentru consum propriu. Ce sa facem toate lunile astea la Cluj, cu atâtea festivaluri și evenimente?”, spun inculpații, care au plusat: „păi am plătit chirie două luni la Cluj, cât pentru zece tone de cocaină. Dacă vindeam toate kilele de droguri, ne mai ajungeau de-un chico prin Piața Unirii, înțelegeți domnu’ judecător?’

*După ce a propus fuziunea între CFR și Universitatea Cluj, pe care nu au luat-o in serios nici măcar copiii de la teatrul Puck, președintele CJ, Alin Tișe, vine cu un nou deziderat, oarecum mai realizabil: reunificarea celor două mari biserici, catolică și ortodoxă, el sperând să fie primul care reușește de la marea schismă din anul Domnului 1054.

*Primarul Emil Boc i-a răspuns la postarea de pe Facebook prin mai multe emoticoane: 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣

*La Pata Rât au fost încă 17 incendii din cauza supraîncărcării prizelor Smart.

*Clujul e primul într-un alt top european care vizează județele din nord-vestul României, depășind la calitatea vieții județe precum Sălaj sau Satu-Mare.

*Silicon Valley din San Francisco vrea sa cumpere franciza Cluj pentru a intra într-o nouă eră a dezvoltării.

*Deși tânăr, având doar 4 ani, Robotul Antonia de la primăria Cluj va fi scos din uz și înlocuit cu Antonia II, care, spre deosebire de Antonia I, are hârtie și ceva internet, poate scoate o chitanță pe care ți-o dă să o pui într-un dosar cu șină, cu care sa mergi la evidența populației, de unde sa mergi sa toate comisiile din primărie de unde ai nevoie de avize, chitanțe, înregistrări, solicitări și așa mai departe.

*Barcelona și Munchen și -au trimis mai mulți funcționari în Cluj pentru a vedea cum să procedeze atunci când plouă puțin, dar străzile se inundă ca la cazanele Dunării.

Notă: Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.