Închide

Un loc pentru patinoar și reamenajarea parcului din vecinătatea Cluj Arena – proiect comandat de Primărie

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - Oct 14, 2017 0 723

Întreaga zonă din imediata vecinătate a stadionului Cluj Arenea (Str. Parcului f.n.) va fi complet reamenjată,  în primăvara anului viitor. Primăria a comandat deja tema de proiectare și studiile privind execuția lucrărilor, prin intermediul Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP), iar viceprimarul Dan Tarcea a anunțat că licitația a fost deja atribuită. „În principiu, până la finalul acestui an ar trebui să avem toată documentația completă, iar apoi va fi mult mai simplu să facem licitația pentru angajarea unui constructor. Apreciez că undeva prin primăvară vom demara lucrările”, a spus Tarcea.

Reamintim că administrația județeană i-a cedat, recent, Primăriei suprafața de 1800 de mp (foto sus),  dinspre Splaiul Independenței, care în mare parte era folosită ca parcare. Intenția Primăriei este de a amenaja un spațiu permanent pentru un patinoar,  și de asemenea de a extinde actualul părculeț pentru copii. Tarcea a precizat că pe perioada iernii vor exista, așadar două patinoare, pe care Primăria le va pune la dispoziția clujenilor, cel din Piața Unirii, și cel de-al doilea,  mult mai spațios, pe acest teren de pe str. Parcului f.n.

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare