Bucătărie amenajată în Polivalentă pentru Sting și restaurant improvizat pentru servirea meselor. 16 cabine speciale pentru staff. Ce doleanțe are artistul care va concerta marți în Cluj-Napoca
ActualitateMuzicaTop News by Catalin Suciu - oct. 14, 2017 0 762
Artistul va susține marți un concert în Cluj-Napoca, iar organizatorii anunță că se vând aproape toate biletele.
Sting vine cu un staf însemnat la Cluj, iar Sala Polivalentă se schimbă în multe privințe.
Britanicul vine însoțit de un bucătar personal, iar un spațiu din Polivalentă va fi transformat într-o bucătărie personală complet utilată. Au fost aduse plite electrice, cuptoare, o chiuvetă, mai multe frigidere și un congelator. În imediata apropiere a bucătăriei va fi amenajat un spațiu pentru servirea mesei cu o capacitate de 30 de locueri. Pe lângă acestea, alte 16 cabine vor fi amenajate în incinta Sălii Polivalente pentru echipa artistului care însumează peste 70 de persoane, alți aproape 460 de oameni din echipa locală fiind implicați în organizarea concertului.
Accesul pentru concertul de marți se va face începând cu ora 18:00, pentru posesorii de pachete Early Entry, urmând ca de la ora 18:30 accesul să fie permis tuturor spectatorilor. De la ora 20:00, în deschiderea show-ului Sting, va canta Joe Sumner, Sting urmând să își înceapă concertul în jurul orei 21:00.
Reguli de acces
Pentru intrarea în Sala Polivalentă, organizatorii recomandă utilizarea porților de acces corespunzătoare zonelor în care sunt repartizate biletele achiziționate, porțile urmând a fi semnalizate corespunzător.
Accesul la concert va fi permis doar pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Biletul va trebui păstrat pe toată durata concertului, spectatorii trebuie sa aiba asupra lor și un act de identitate valid. Fără act de identitate, accesul în spațiul de concert nu va fi permis.
În zona de concert NU VA FI PERMIS accesul cu: băuturi și produse alimentare cumpărate din afara perimetrului locației, sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutura, conserve, artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, lasere, scaune, arme, obiecte contondente, lanțuri, umbrele, animale de companie, rucsacuri, căști de motociclist, bagaje voluminoase mai mari decat o coala A4, selfie stick-uri, aparate foto profesionale sau aparate de înregistrare audio-video de orice fel sau aparate GoPro. Locația nu dispune de spații pentru depozitare.
Biletele oferă acces doar în sectorul pentru care au fost achiziționate.
Pentru anumite sectoare spectatorii vor primi și câte o brățară pe care trebuie să o păstreze pe toată durata spectacolului.
Odată ieșiți în zona de concert, pentru a reveni la spectacol, spectatorii vor avea nevoie un alt bilet de acces. Același lucru este valabil și pentru posesorii de brățări. Odată părăsită zona de concert, se pierde posibilitatea de a reintra. Accesul la concert se va putea face din nou doar în baza unui bilet valid nou, care nu a mai fost scanat la intrare. Organizatorii atrag atenția și asupra faptului că există foarte multe categorii sold out, astfel că, odată părăsit sectorul în care biletul este alocat, este posibil sa nu mai existe locuri disponibile pentru a putea reveni în aceeași zonă.
Înregistrarea de orice fel a spectactolului este strict interzisă. Managementul artistului poate confisca orice aparat de înregistrare audio-video folosit astfel deținut de participanții la eveniment.
În timpul spectacolului este posibil să se foloseasca lumini stroboscop care pot dăuna persoanelor cu epilepsie fotosensibilă.
În incinta Sălii Polivalente, fumatul este strict interzis.
Pe durata concertului, spectatorii își vor putea lăsa hainele groase, contra cost, la garderoba amenajată în incinta Sălii Polivalente.
Biletul nu poate fi înlocuit dacă este pierdut, furat sau distrus și este valabil pentru o singură intrare.
Biletul nu poate fi transferat către o alta persoană sau revândut.