Un meci de baschet, 5000 de oameni în Sala Sporturilor și încă 3000 la intrare. Ziua în care sportul românesc a produs la Cluj una dintre cele mai mari surpize din istorie.

Între anii 1983-1989 echipa de baschet feminin a Universității Cluj a făcut legea în România, câștigând șapte titluri naționale consecutive. Între acestea a reușit una dintre cele mai surprinzătoare victorii din istoria sportului românesc în fața a peste 8000 de clujeni aflați în Sala Sporturilor și în față, la intrare. Ziua în care campioana absolută Primigi Vicenza s-a înclinat în fața Universității Cluj în Cupa Campionilor.

Pe 23 ianuarie 1986 biletele la U Cluj – Primigi erau demult epuizate după ore ore bune de stat la cozi interminabile la temperaturi cu minus în față. Nici nu mai conta atâta vreme cât prindeai marele meci, meciul anului, meciul ultimilor 10 ani! Calificate în Cupa Campionilor Europeni , studentele primeau vizita italiencelor de la Primigi Vicenza. Ca să știe toată lumea, Primigi era campioana europeană în exercițiu și era neînvinsă de 3 ani de zile în competițiile internaționale. Era cea mai titrată formație din baschet din acele vremuri și tot la Primigi evoluea Theresa Edwards, una dintre cele mai mari baschetbaliste din istorie.

Tunde2
În cazul unui succes Universitatea avea șansa unei calificări în semifinale competiției. Și-atunci, fetele de aur ale Clujului au scris o pagină importantă din istoria sportului românesc. A fost 76-72, după o evoluție fără cusur. A fost una dintre acele zile memorabile și neașteptate ale sportului. A fost cea mai caldă zi de ianuarie. A fost ziua și ziua Tunde Enyedi, care a marcat decisiv , pe un final incandescent.
Sala Sporturilor era neîncăptătoare , dar câțiva clujeni făceau naveta din sală afară ca să anunțe scorul: “Am învins!” A fost suficient pentru sărbătoare. Nu mai conta nimic. Entuziasmul era atât de mare, că echipa a trebuit să părăsească Sala Sporturilor în dubițele miliției . Din Grecia, Tunde Eneydi rememorează ziua care i-a rămas cea mai apropiată de suflet. E stabilită în de foarte mulți ani, dar dorul de casă e mai pregnant  ca niciodată.

Dragii mei clujeni,

Să nu uitați niciodată că vă mulțumesc pentru dragostea pe care mi-ați transmis-o jucând pentru voi și pentru această echipă minunată. Când am învins-o pe Primigi era ianuarie, dar parcă era mai cald ca niciodată. Era un entuziasm fantastic în tot orașul și toată lumea era în extaz. Știu că biletele se epuizaseră cu mult înainte. Nimic nu mai conta pentru nimeni și noi, fetele, așteptam acest meci. (Dacă e să comparăm valoarea echipei care venea la Cluj cu ceva mai apropiat zilelor noastre, ar ieși ceva în genul lui FC BARCELONA la fotbal, fără nici o exagerare). Îmi aduc aminte că mergeam spre sală și vedeam lumea care se îndrepta spre același loc. Ne întrebam unde vor încăpea toți acești oameni care vor să fie acolo cu noi, la greu, la luptă, la bucurie. Tribunele erau arhipline când am ajuns în sală și erau oameni veniți direct de la serviciu ca să stea aproape de noi. În afara sălii erau la fel de mulți și așteptau scorul minut cu minut. Era o nebunie generală, frenezie și multă căldură. Primigi era o forță, iar noi o echipă cu suflet mare. Ne-am ținut de ele, de italience și de Edwards, ca niște lipitoare, ca nu cumva să fugă cu scorul, iar în final am reușit să uimim pe toată lumea cu acel 76-72. Am jucat în cariera mea la un nivel înalt, am participat de două ori la Final Four cu Sporting Atena, peste ani, dar niciodată la un meci nu am trăit ce am trăit cu Primigi. Nu am întâlnit nicăieri așa suporteri și n-am avut parte de o asemenea susținere. Sunt niște sentimente unice. Scandarea “Haide U” si “GAUDEAMUS”-ul mă fac și acum să lăcrimez și mi se umple inima de bucurie și port o mândrie fantastică în sufletul meu. Nici nu mai știu cum am sărbătorit dar credeți-mă, SĂRBĂTOAREA REALĂ era acolo în sală cu fanii și susținătorii noștri.
Mi-e dor de aceste clipe, mă bucur că le pot revedea pe un DVD pe care l-am păstrat și mă pot lăuda că am fost în echipă cu niște jucătoare minunate: Magda, Badi (Badinici), Melania, Virgi, Gabi, Zina, Mita (Paula), Ildi, Aurora și celelalte care n-au fost pe teren la acest joc..Carmen, Zsuzsi, Joco, Mari, Margit, Simo, Delia.. Și mai pot spune că fără dirijorul Nea Martin, Dumnezeul să-l odihnească, nimic nu s-ar fi realizat. Cred asta și o spun cu mâna pe inimă.
Îi salut cu drag pe toți cei de la Cluj care au fost cu noi pretutindeni cu sufletul și mulți chiar prin deplasări. Ne-au susținut necondiționat și nu ne-au uitat. Din Grecia vă transmit toată dragostea mea.
Tünde

 

 

Am rugat-o pe Tunde să ne trimită câteva fotografii și a venit și răspunsul prin email. “Îți trimit o poză cu cel mai important coechipier din viața mea acum.”

Tunde

Eroina din Cluj duce acum o luptă în afara terenului și își crește singură băiatul în Grecia. Face eforturi să nu-i lipsească nimic. “El este familia mea aici, e eroul meu și are un suflet mare”. Un suflet ca și acea echipă care în 1986 învingea campioana Europei.

 

 

Campioanele

Din echipa de aur a Clujului au mai făcut parte Aurora Dragoş, Ildiko Manases, Gabriela Mărginean, Paula Misăilă, Virginia Popa, Mariana Badinici, Carmen Costanasiu, Suzana Şandor, Maria Vigh şi Gabriela Kiss. Tehnicienii Nicolae Martin şi Horia Pop au avut la dispoziţie doar jucătoare autohtone.În acel sezon fantastic, Universitatea a ajuns în faza sferturilor, în Grupa A alături de Primigi Vicenza (acasă: 76-72, deplasare: 51-89), Levski Spartak Sofia (acasă: 85-77, deplasare: 61-83) şi Partizan Belgrad (acasă: 87-71, deplasare: 114-99). Echipa s-a clasat în grupă pe locul 3, la egalitate cu Levski. În semifinale, Primigi a învins pe TSKA Sofia, iar Agon Dusseldorf pe Levski. Finala a fost câștigată de Primigi cu 71-57.

Tunde Enyedi
Data naşterii : 22.12. 1968

6 titluri de campioană naţională de junioare, cu CSS Cluj, între 1981-1987,
7 titluri de campioană naţională la senioare cu “ Universitatea Cluj, cucerite în perioada 1983-1989
2 titluri de campioană a Greciei cu Sporting Atena
3 cupe ale Greciei , două cu “ Sporting “ Atena și una cu “ Thriamvos Atena
Peste 800 de meciuri în România, multiple selecții în echipa națională
Peste 500 de meciuri în campionatul Greciei, țară unde s-a stabilit încă din 1991

 

Un meci istoric va fi reeditat la Cluj. Eveniment major în toamnă, un omagiu adus trecutului

 

 

foto principal: ucluj.ro

 

Comments

comments

2 COMENTARII

Scrie un comentariu