Reportaj de sezon. Cum arată Ajunul Crăciunului în aeroport, la Cluj
ActualitateReportajTop News by Kristina Reştea - dec. 25, 2015 0 2458
„Sătucul de munte italian”
Porţelanul desenat în culorile Parisului al cănii e cald de la cafeaua proaspătă pe care o adăposteşte. Deasupra, lichidul liniştitor al dimineţii e închis perfect de un norişor (laptele transformat precis în spumă cu ajutorul espressorului italian). Dincolo de fereastră, stă învăluit într-o ceaţă numai bună de pus poze pe Facebook “sătucul de munte italian” în care (zice cineva că) se transformă uneori o anumită extensie imobiliară a Clujului dintre dealuri. Cana pariziană (făcută în Austria), cafeaua din espressorul Italian, peisajul cu trimiteri externe (italiene şi ele), alături de bradul eco (produs probabil în China) completează internaţional un ajun de Crăciun cu drum spre aeroport. Fiindcă – nu-i aşa? – Crăciunul e mereu şi despre reuniuni şi aşteptări. “Ştii că mereu dacă la Cluj se face puţină ceaţă, aeroportul nu face faţă şi avioanele pleacă la Târgu Mureş”, arunc, în conversaţie de cafea, fără să cred cu adevărat că astfel de lucruri li se pot întâmpla vreodată avioanelor care mă afecteză pe mine.
Poşta.
Se înseninează totuşi şi prin oraş e forfota întârziaţilor care mai rezolvă în ultim moment lucruri, ca şi cum 24 decembrie e deadline final. Până şi unul dintre agenţii care în viaţa înspăimântătoare a şoselelor e responsabil de împărţit carnete de şofer e acum om – nu mai are uniformă şi a sosit şi el la Poştă să preia un colet ori să trimită o felicitare. Gândiţi-vă cât de dezamăgitor ar fi să îl vedeţi pe Moş Crăciun, în civil, fără costumul roşu. Şi acum, imaginaţi-vă ceva invers! Da, cam aşa e… “La Auchan ne-am întâlnit cu tata lu’ Cristi”, zice piticul care explorează curios mobilierul poştei de cartier, spulberându-mi speranţa că s-ar fi intersectat chiar cu Moşul. După tonul lui entuziasmat, vom bănui totuşi că acest Cristi e un personaj cel puţin la fel de important în mitologia copilăriei. Supărată că e încă la muncă, în Ajun, doamna de la ghişeu îl ceartă pe tatăl piticului. „Unde e doamna? Aşa, aţi lăsat-o singură acasă, să pregătească tot”, îi zice, ignorând total efortului omului plecat pe drumuri să rezolve comisioane. Ceva mai norocos e taximetristul, pe care nu îl ceartă nimeni. „Am făcut dimineaţă cumpărăturile, acum am ieşit un pic, cât mai sunt clienţi. Mai facem un ban. Soţia face sarmalele, numa’ bine când ajung acasă e gata tot. Luăm pachetul şi plecăm la copii”. Foarte bine!
Aeroportul.
Întotdeauna mi-au plăcut aeroporturile. Vin mereu cu o promisiune – fie îţi aduc un loc nou (dacă eşti la terminalul Plecări), fie îţi aduc un om vechi şi drag (dacă ai venit pentru terminalul Sosiri). Joi, în Ajun de Crăciun, în Aeroportul internaţional Cluj e… ajun de Crăciun. O puştoaică face tumbe pe podeaua terminalului de sosiri (da, ne e dor de zăpadă), un tânăr stă cu un ursuleţ în mână şi privirea aţintită spre poarta prin care urmează din minut în minut să se reverse pasagerii proaspăt aterizatului avion, ceva mai încolo un domn aşteaptă, cu afişul pregătit în mână, un necunoscut care ar urma să ajungă şi să caute în mulţime un alt necunoscut. Punctele de check-in sunt împodobite cu fundiţe roşii şi peste tot perdele cu luminiţe mărunte amintesc că e sărbătoare şi când eşti în tranzit. „Landed”. „Approaching”. „Approaching”. „Delayed”. Ecranul de sus are „Remarks” în dreptul zborurilor care se apropie de ora estimată de aterizare. Al nostru – Beauvais-ul cu Wizzair – nu are nicio „remark” alături. Se anunţă doar o estimare: 12.15. E ora 12.20 şi ora lui oficială de aterizare e 12.25. Deci o fi ajuns mai repede. De ce nu scrie atunci un „landed” mai liniştitor? Să mai stăm un pic. Oamenii veniţi, ca noi, să întâmpine pe câte cineva, se învârt prin zonă, tot mai nerăbdători şi ei. Aşteptăm… Şi, apoi, în câteva minute, în dreptul zborului francez apare în sfârşit ceva pe coloana „Remarks”: deviated to Târgu Mureş. Târgu Mureş! A naibii cafea premonitoare! Trebuia să zic neaparat Târgu Mureş de dimineaţă? Fiindcă, da, în Aeroportul Internaţional Cluj Napoca (cu pistă nouă, nu de foarte mult timp inaugurată, şi terminale noi, nu de foarte mult timp inaugurate), dacă e ceaţă, e blocaj. Îţi trec rapid prin minte amintirile despre cazuri de corupţie, investiţii, licitaţii şi planuri pentru extinderea aeroportului sau laudele investitorilor străini de care nu uită aproape niciunul atunci când sunt întrebaţi de ce au venit la Cluj. Natura învinge. Şi totuşi, cu câteva minute înainte, alţii au fost mai norocoşi. „Eu o aştept pe sora mea, care vine din State, dar prin Germania. Au aterizat”, ne împărtăşeşte un coleg de aşteptare din terminalul Sosiri. Oaspetele nostru e însă „deviated to Târgu Mureş”.
Deviated to Târgu Mureş.
Ce se întâmplă acum? „Ne-am tot învârtit în aer, deasupra Clujului, sperau că aterizăm aici, dar până la urmă ne-au spus că nu sunt condiţii. Am aterizat la Târgu Mureş. Ne-au spus că fac plinul şi ne întoarcem la Cluj. Dar stewardesele şi-au spus poezia: mulţumim că aţi călătorit cu noi. Ca şi cum ar trebui să coborâm. Nu e foarte clar ce se întâmplă”, aflăm din Târgu Mureş. Şi la Cluj? Cei de la biroul Wizzair zic, în paralel, că s-a stabilit deja că avionul rămâne acolo şi pasagerii vor fi aduşi cu autocar la Cluj. În 3-4 ore… nu e foarte clar. 3-4 ore? Sunt 120 de km, s-ar putea să fie 2 ore. Nu ştim.. Între timp, la Târgu Mureş e şi mai „ceaţă”. Alt fel de ceaţă. „Aici nu ne-a aşteptat nimeni. Nu a venit nici măcar un om să ne zică ce se întâmplă! Mergem în turmă, spre ieşire. A venit ceva autocar. Am zis că asta tre să fie…”. Deci oaspetele nostru aşteptat e „deviated to Târgu Mureş” şi urcat în autocar în drum spre Cluj. Şi aici? „Nu are rost să mergeţi după ei acolo. Faceţi 2 ore şi ceva dus, apoi vă întoarceţi. Mai bine îi aşteptaţi aici”, sunt informaţi alţi colegi de aşteptare, care s-ar fi pregătit să ia maşina spre aeroportul mai norocos. Aşadar e hotărât: autocarele de la Târgu-Mureş s-au pornit spre Cluj. Şi noi? Ne întoarcem din Someşeni în oraş? Plecăm şi venim înapoi? Sau întâmpinăm direct acasă? Nu, asta nu, nu e frumos. Mai stăm, aşadar în aeroport, o vreme, pare să fie cea mai bună soluţie.
Doamna de la Informaţii nu prea ştie ce să ne zică. A mai fost deviat un zbor dinspre Germania, un alt avion nu a decolat încă. Se interesează totuşi şi ea la cei de la Wizzair şi ne mai spune o dată că se asigură transport Târgu Mureş – Cluj, Aerport.
Prânzul de Ajun: panini şi colinda de radio
Încet-încet, aeroportul se goleşte. Cei care au avut pe cineva de luat au făcut-o deja, ceilalţi, cu rude şi prieteni „deviaţi”, au început să plece. Între cele două terminale, pionierii aviaţiei române ne privesc visători şi mândri din nişte panouri – e o expoziţie aici şi se înşiră pe nişte panouri albe câteva fotografii alb/negru şi, apoi, color, cu deschizători de drum (şi ceruri) şi aparatele lor simple şi sofisticate în acelaşi timp. Nişte avionaşe stau atârnate de tavan – nu plutesc singure, sunt legate cu fire transparente. Un tată vorbeşte într-o limbă nordică cu micuţul fascinat de aparatele de zbor şi de avioanele trectutului, în aroportul prezentului. Nu prea ai, oricum, ce să faci pe aici.
Acum, că am văzut şi expoziţia, care te face să te simţi mic în faţa curajului altora, să luăm prânzul de Ajun. Un panini (cu pui), încălzit şi crocant, acoperit cu susan. Hai, că e bine! Alături e o Fanta şi câte o cafea. Bună şi ea. Ne aşezăm la una din cele câteva mese şi privim de acolo cum aeroportul se tot goleşte. Închide şi domnul cu sandwich-urile micul magazin care arată ca un acvariu de sticlă (la 14.00 poate şi el să plece acasă), cuplul de lângă noi se pregăteşte de decolare – el cară două geamantane mari, ea are panataloni cu paiete şi cizme cu toc. Domnul de alături tocmai şi-a luat şi el prânzul de ajun, la aeroport, şi vorbeşte, zâmbind, la telefon. Faci scenarii: pare că râde complice, ce caută aici, singur, într-un aerport, în ajun? Cunoşti genul – o fi „în delegaţie” şi după ce s-a distrat la Cluj, pleacă acasă. Se ridică şi observi abia atunci plăsuţa cu însemnul „Lego”. E „moşul” şi probabil e întârziat deja – acum pare doar bucuros că s-a făcut în sfârşit ora de plecare. Aşa că te simţi uşor vinovat că ai bănuit probabil pe nedrept „delegaţii” misterioase şi complice. Pleacă, uşor-uşor, cam toată lumea. Un tânăr pilot se opreşte, alături de mica valiză de voiaj, în conversaţie cu doi colegi de zbor. Apoi rămâne la poveşti cu pilotul doar frumoasa brunetă. Ce şi-or fi zicând? Se ştiu de mult? Sunt prieteni? E ceva mai mult? Vorbesc italiană. Nu prea ai ce să faci în aeroport, aşa că faci scenarii, alături de ceilalţi întârziaţi, care nu au ajuns încă acasă şi sunt pe drumuri în Ajun. Noi şi Moşul…
„Şi dacă nu ne-am fi cunoscut? Ce ai fi zis?”. Străini în aerport, în Ajun – asta e ca într-o comedie americană, de văzut în cinema în decembrie. Iar faci scenarii. „Santa, baby!”, „Doar atât: îţi muuulţuumeeesc!”, sună în difuzoare. Între Gwen Stefani şi Enrique Iglesias mai ai vreme de o gură de cafea. S-a descărcat şi telefonul, net desigur nu este, nu ai cum să verifici dacă mai ai vreun tren spre „acasă-acasă”, fiindcă, la ieşirea de la Aeroport, ai fi avut şi un tren de prins, la gară, ca să fii „acasă-acasă” de Crăciun. O vrăbiuţă a intrat cine ştie cum înăuntru şi se plimbă, în salturi vioaie, pe treptele care duc la celălalt nivel. E confuză. Ce căutaţi aici? Pe un ecran, deasupra punctelor de check-in prin care de zeci de minute bune nu mai trece nimeni, vezi Clujul „cultural”. În imaginile ăstea de aici, Muzeul Etnografic e pitoresc şi fascinant, iar în Muzeul de Artă – varianta Aerport – ţi-e greu să ghiceşti îmbătrânitul palat Banffy pe care îl ştii din viaţa reală. Clujul cultural care te întâmpină la Aeroport e colorat şi luminos.
„Şi dacă nu ne-am fi cunoscut? Tu ai fi fost român? Sau, poate, străin?”
„Uite-o”! Oaspetele nostru „deviated to Târgu Mureş” a reajuns în Cluj şi tocmai apare printre luminiţe. Aeroportul cu brazi mici şi fundiţe roşii poate să rămână în ceaţă, cu ultimii întârziaţi.
Şi totuşi, înainte… „Dă-mi telefonul tău să fac o poză!”
UPDATE – de partea celaltă
Vedere de sus şi din Târgu Mureş
„O călătorie de neuitat… de notat atitudinea personalului wizz-air: stewardese impasibile, indiferente care povesteau de planurile lor de Crăciun în timp ce pilotul ne anunța că va trebui să ne învârtim deasupra Clujului nu ştiu cât timp până când ceața se ridică (eu mă intrebam cu groază ce se întâmpla când se termină combustibilul… ),iar pe de altă parte,,civilizaţia” şi educația călătorului român de wizz-air Beauvais-Cluj, adica muncitorul maramureşean din cartierul Saint-Denis care se întoarce acasă de sărbători: indivizi supraponderali care vociferează la orice, care îşi desfac centurile înainte ca avionul să termine aterizarea şi care strigă când avionul aterizează la Târgu-Mureş din motive meteo, ca lor să li se deschidă uşa, că ei mai departe nu vor să meargă,că ei vor să se dea jos… ca şi cum am fi fost în autobuz… e trist să vezi că indivizii ăştia nu s-au educat deloc tot timpul petrecut în Franța, că nu ştim să ne comportăm într-o situație de minim incident, că impresia pe care o lasăm francezilor care călătoresc cu noi riscă sa rămână aceeaşi mult timp… Un exemplu: în timp ce călătorul român țipă la stewardese că el nu are loc la bagaj, deşi are un loc priority, două ,,mammy” franțuzoaice care probabil călătoreau la Cluj să îşi vadă nepoții studenți îşi spuneau foarte calme: ,,ne t’embête pas cherie, on va les ranger en bas”(adica,în traducere libera, ,,nu îți face griji dragă,o să le aşezam sub scaune”)…Asta spune tot…” – Irina Reştea (pasager şi oaspete de Cluj).
