Închide

Primarul Clujului: „banii europeni pe care i-am adunat în exercițiul financiar anterior îi pierdem prin naționalizarea realizată de guvernul național”

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - Nov 25, 2017 0 446

Cum nu s-a mai întâmplat demult, liberalii au avut ocazia să-l redescopere, astăzi, pe primarul Clujului într-o formă de zile mari. Emil Boc a participat la adunarea Ligii Aleșilor Locali ai PNL, care s-a desfășurat azi la Cluj Napoca, dovedindu-se extrem de vocal în privința măsurilor adoptate de Guvernul PSD. Boc apreciază că revoluția fiscală inițiată de Guvernul PSD nu reprezintă în realitate decât „cea mai curată formă de revoluție bolșevică”

„La Cluj, dintr-un proiect de investiții de 90 de milioane de euro de la bugetul local, 30 de milioane sunt luați de guvernul central fără să pună nimic în loc. Noi nu suntem împotriva coeziunii naționale. Toate regiunile țării trebuie să fie dezvoltate, pe baza unui principiu sănătos, de echilibru, dar nu de naționalizare, pentru că practic se ajunge la a jupui și la a lăsa fără resurse autoritățile care reușesc, totuși, să producă prosperitate. În acest moment, ce stimulent să mai aibă autoritățile locale să mai aducă investiții, din moment ce resursele nu rămân acasă, ci pleacă în altă parte? Practic, toți banii europeni pe care i-am adunat în exercițiul financiar anterior îi pierdem prin naționalizarea realizată de Guvernul național. Gândiți-vă că la Cluj există Sala Polivalentă pe care am construit-o din banii clujenilor. În fiecare an, Cluj pierde echivalentul unei săli polivalente, bani care nu se mai întorc acasă, ci pleacă în altă parte. Sper ca acest lucru să înceteze, pentru că este dăunător tuturor administrațiilor locale, pe termen mediu și lung” – le-a transmis Boc colegilor săi liberali din administrațiile locale din țară.

Boc a ținut să-i îndemne pe liberali să se mobilizeze pentru cel mai importan moment politic care urmează în 2019: Alegerile Europarlamentare. ”Alegerile Europarlamentare trebuie să fie momentul de succes al Partidului Național Liberal, iar temeliile se pun încă de astăzi. Dar lumea s-a schimbat, generațiile de votanți se schimbă, generația anilor 2000 este o generație născută pe așteptări și care cere de la partidele politice să inventeze și să reinventeze politica, practic, în fiecare zi. Partidele care vor reuși să se adapteze cel mai bine, vor fi partidele care vor câștiga viitoarele alegeri”.

”Dacă ne concentrăm pe noua generație, câștigăm”

Boc apreciază că PNL poate câștiga dacă se concentrează pe o strategie care să-i atragă pe tineri. ”Eu m-aș concentra foarte puternic, fără să ignorăm desigur celelalte componente sociale, pe noua generație tânără, care de fapt joacă viitorul și în țară și în Europa. Avem obligația să le spunem că Uniunea Europeană nu este pentru totdeauna, avem obligația să le spunem că pacea nu este în ADN-ul Europei, că pentru a avea o pace și o Uniune Europeană, trebuie să ne luptăm în fiecare zi. Și noi avem obligația să venim în așteptările lor cu politici moderne, în care să se țină cont de evoluția tehnologiei, de aspirațiile lor pentru ceea ce înseamnă social media, online, preocupări pentru inovare, locuri de muncă moderne. Aceste lucruri stau, repet, în puterea noastră să le facem, și atunci, sunt convins, că vom fi în fața unui examen câștigător” a spus Emil Boc

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie
2014.
A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la
cotidianul “Bună ziua, Ardeal”.
A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu