Primăria s-a angajat să dea cât Craiova pentru a aduce la Cluj selecția națională Eurovision 2018
ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - aug. 02, 2017 0 443
Consilierii locali s-au declarat pentru susținerea în 2018 a unui parteneriat cu Televiziunea Română în vederea oraganizării în Cluj-Napoca a selecției naționale din cadrul concursului Eurovision. Parteneriatul care se va încheia ulterior va presupune și o finanțare din bani publici a respectivei gale.
Primarul Emil Boc a explicat că votul este unul de principiu și că suma de bani poate fi alocată numai din bugetul anului 2018.
Clujul va contribui la organizarea evenimentului cu 550.000 lei, echivalentul sumei pe care autoritățile din Craiova au contribuit anul acesta pentru organizare în 2015.
În 2015, competiția națională Eurovision a avut loc la Baia Mare iar autoritățile locale au susținut-o printr-o alocare de 150.000 de euro.
Gala Eurovision urmează să aibă loc în Sala Polivalentă.
Până în prezent, România a reușit performanțe moderste în cadrul concursului muzical. Doar de două ori locul trei în cei 18 ani de când participă (Luminița Anghel&Sistem în 2005 și Paula Seling și Ovidiu Cernăuțeanu în2010).
Despre Eurovision
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
La dezbaterea pe teme economice din ciclul „Clujul Alege”, candidatul USR și-a făcut, la final, multe poze în scaunul primarului Emil Boc/ Un funcționar din Primărie l-a acuzat, în timpul discuțiilor, că nu cunoaște legislația în construcții
apr. 26, 2024 0
-
O capodoperă a filmului mut din urmă cu o sută de ani va fi proiectată la cel mai mare festival de film din România, TIFF de la Cluj, într-un cineconcert. Autorul cărții pe care e bazat a fost ucis de naziști la scurt timp după premiera filmului
apr. 26, 2024 0