Închide

Firmă de brokeraj din Cluj intermediază emisiune de obligațiuni de jumătate de miliard de euro

Economie by Actual de Cluj - Jun 14, 2017 0 100

O firmă de brokeraj din Cluj intermediază emisiune de obligațiuni de peste jumătate de miliard de euro.

E vorba de BT Capital Partners, fosta BT Securities, care anunță că a intermediat emisiunea de obligațiuni de 550 milioane euro, emisă de fondul de investiții imobiliare Globalworth. Firma de brokeraj din Cluj e cea mai mare din România și a intermediat, în calitate de co-manager și agent de listare, emisiunea de obligațiuni în valoare de 550 milioane de euro, cu o maturitate la cinci ani, emise de fondul de investiții imobiliare Globalworth. Rata dobânzii este de 2,875% – randament echivalent de 3% -, iar oferta a fost suprasubscrisă de două ori și jumătate, anunță compania din Cluj.

BT Capital Partners va lista obligațiunile Globalworth la Bursa de Valori București.

Am cerut lămuriri de la BT Capital Partners despre ce înseamnă această emisiune de obligațiuni – cine le cumpără și de unde, dar și ce înseamnă această suprasubscriere de 2,3 ori. Răspunsul a fost că detaliile punctuale sunt confidențiale.

În afară de compania din Cluj, din consorțiul de intermediere au mai facut parte Rand Merchant Bank în calitate de co-manager și Deutsche Bank, J.P. Morgan Securities și UBS Limited, în calitate de joint bookrunners.

Globalworth este un fond de investiții imobiliare, înființat în anul 2013, axat pe oportunitățile de investiții imobiliare în piețele din Europa Centrală și de Sud Est, cu accent pe proprietățile din România.

Globalworth are investiții semnificative pe piața de real estate din România – un parc industrial în Timișoara și mai multe proprietăți în București, între care sediul central al Unicredit și mai multe clădiri de birouri, inclusiv Globalworth Tower (foto).

Nici un comentariu

Scrie un comentariu