Închide

Clujul va avea Aqua Park în sfârșit! Ce n-a reușit Boc se rezolvă într-o comună alăturată. Proiectul e de 20 de milioane de euro și a fost acceptat de Ministerul Turismului

ActualitateAdministrațieTop News by Catalin Suciu - aug. 08, 2017 0 40098

Se tot vorbește de ani de zile în Cluj-Napoca de construirea unui Aqua Park. Recent, primarul Emil Boc spunea că toate proiectele municipalității pentru a amenaja un parc acvatic în oraș sunt blocate.

Surpriză, însă. Comuna Chinteni va avea un Aqua Parq, iar investiția totală care va fi suportată din bani de la Guvern, depășește 20 de milioane de euro. Alături de proiectul Aqua Park Chinteni, autoritățile locale vor amenaja și lacul din vecinătate.

Suprafața totală pe care se va întinde acest centru va fi de 6,6 hectare. „Am muncit foarte mult la studiu de fezabilitate și va fi ceva unic în județ și numai, eu zic că și în Transilvania. Documentația a fost începută în urmă cu doi ani de zile, am trimis aceste proiecte la Ministerul Turismului și s-au aprobat. Pe lângă Aqua Park, amenajăm lacul Chinteni. Aici se va putea pescui în spațiu special amenajat, vor fi hidrobiciclete, trasee amenajate prin pădure și multe alte activități. Va fi ceva european, cu adevărat. Anul viitor va fi licitația, iar termenul de execuție este de doi ani de zile. Deschidem porțile tuturor clujenilor. Oricum avem deja foarte mulți tineri din Cluj care s-au mutat aici. Repet, proiectul va începe și va fi ceva nemaivăzut”, a declarat pentru actualdecluj.ro primărița Lucia Suciu.

Ea susține că în incintă vor exista și locuri de cazare și un centru SPA care să deservească și în sezonul rece.

Proiectele depuse pot fi văzute AICI

 

CITIȚI ȘI: Stațiune europeană de schi în apropiere de Cluj. Proiectul e de 6 milioane de euro și poate fi suplimentat cu încă 2. Cum se transformă localitatea care primește mii de iubitori ai sporturilor de iarnă

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.