Ziua comunismului, uitată și de comuniști; cum era 23 august la Cluj
ActualitateIstorieTop News by Mihai Prodan - aug. 28, 2014 0 2817
La 25 de ani de la căderea comunismului în Cluj, ziua de 23 august nu mai e sărbătorită nici măcar de comuniști.
Știați că fostul Partid Comunist Român (PCR) are urmași? De mulți ani și la Cluj funcționează o filială a Partidului Alianța Socialistă. Pășiți înăuntru și v-ați întors cel puțin un sfert de secol în timp: găsiți fișete metalice, scaune vechi și chiar un magnetofon într-un colț, mașini de scris și multe alte relicve ale acestei epoci apuse.
Actualdecluj.ro a vorbit cu un fost maistru al uneia dintre întreprinderile clujene – nu vrea să spună oficial nici cum îl cheamă nici unde a lucrat. A ajuns în Cluj în 1971, s-a specializat ca electrician de întreținere iar din 1974, de când a intrat în „câmpul muncii” a participat în fiecare an la parada din Cluj, de 23 august. „Când ne vorbea un conducător, chiar și la nivel de secție, mi se ridica părul pe mâini”, spune el încrezător despre cadrele de partid care îi mobilizau pe muncitori în fabrici. La început muncitorii participau cu entuziasm la defilări – dar spre sfârșitul regimului nimeni nu mai avea tragere de inimă. „Aveam lozinca „Ceaușescu – PCR”, de ne săturasem și am ajuns să facem mișto, Ceaușescu Pe Cer E”, spune el. Principala lozincă a fost modificată: „la început scandam „Trăiască 23 august, ziua eliberării României de sub jugul fascist”, apoi s-a modificat, scandam „Trăiască 23 August, ziua eliberării sociale și naționale antifasciste și antiimperialiste”.
Maistrul electrician de întreținere explică și atmosfera de la prima paradă de 23 august la care a participat – și spune că a făcut-o cu tot entuziasmul (click pe declarație pentru audio):
“Eu am fost copil venit de la țară; la prima demonstrație, când am trecut prin fața tribunei nimeni nu ne-a spus să facem ceva, să scandăm ceva; probabil erau grupuri de agitatori, probabil nu, habar nu aveam, dar am văzut că unul dintre cei mai buni meseriași de lângă mine a început să strige “Vom munci și vom lupta, patria o vom apăra” și așa mai departe. Mi-a creat o senzație așa, cum să spun, de adrenalină, că e țara noastră”
El spune că nu a simțit participarea la defilare ca o constrângere, ci mai târziu, când ziua de 23 august era într-o duminicile – pentru că nu existau sâmbete libere.
În 1974-1975 se trăia foarte bine în Cluj. În 25 de ani în condițiile de atunci s-a simțit ceva. Mergeai la țară și vedeai că nu mai sunt case de paie, oamenii își luau radio – se schimba ceva. Click pentru audio: Dar anii 80 au fost dezastruoși. În 1981 m-am căsătorit și nu găseai ce să mănânci, ce să îi duci soției să facă de mâncare. A fost o criză care a început brusc.
În 1981 se simțea la pupitrul de incintă din fabrică, nu era mâncare. Cei care aveam părinți de la țară ne mai descurcam, ne susțineam de acolo, dar orășenii se descurcau foarte greu.
La ultimul 23 august se simțeau presiuni: oamenii nu voiau să mai poarte drapelul, să scandeze lozinci. Lumea refuza, noi simțeam că nu mai merge. Din 1981 până în 1989 au fost niște ani grei de tot: nu aveai mâncare, nu aveai curent, nu aveai apă caldă, nu era aia, nu era aia. Dar nu aveam ce face, altfel imediat a doua zi se făcea situația cu cine a mers și cine nu. Dacă nu mergeai nu se întâmpla practic nimic, dar te vedeau mai rău: poate era o primă de 100 de lei pe care n-o primeai.
La 25 de ani de la ultima paradă, maistrul electrician a „sărbătorit” 23 august 2014 cu mici: „Am mers în piața de la Dezmir și mi-am luat vinete, să le duc la țară să le prăjesc. Mi-am amintit că e 23 august și i-am spus soției că o să iau 20 de mici și-i prăjim pe jarul care a rămas”.
Ziua de 23 august era mobilizatoare pentru întreg Clujul – și, de fapt, pentru întreaga Românie: în ziua respectivă nimeni nu muncea – decât în întreprinderile cu foc continuu și fiecare își știa locul la parade. După manifestații ziua continua cu ieșiri la iarbă verde.
