Închide

Zeci de vârstnici din Cluj învață să folosească calculatorul. „Categoria seniorilor este o categorie vulnerabilă pe acest segment”

Administrație by Actual de Cluj - iul. 27, 2019 0 144

Câteva zeci de persoane în vârstă din Cluj învață să folosească tehnologiile digitale, într-un program al clusterului Transilvania IT.

Cu cunoștințele dobândite, speră managerul clusterului Bianca Muntean, cursanții vor putea învăța să folosească calculatorul și internetul ca să plătească facturile, taxele și impozitele și altele, „de a putea face cereri către Primărie fără a mai fi nevoiți să stea la cozi”.

De aceste cursuri vor beneficia peste 150 de vârstnici, organizați în patru serii.   „Este un proiect foarte important pentru comunitatea de IT și nu numai, pentru că digitalizarea afectează toate segmentele de cetățeni ale orașului Cluj-Napoca, iar categoria seniorilor este o categorie vulnerabilă pe acest segment, către care ne vom concentra resursele pentru a le ușura viața, pentru a-i aduce mai aproape de rudele lor și pentru a-i conecta mai ușor la viața comunității”, arată și managerul proiectului, Loredana Miclăuș.

Transilvania IT Cluster a fost înființat în 2013 de către Asociația Română pentru Industria Electronică și Software – Filiala Transilvania, cea mai mare şi influentă organizație creată pentru industria IT din România.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu