Închide

Zeci de mii de IMM-uri riscă să își închidă afacerile sau să intre în blocaje financiare (Analiză Sierra Quadrant). „Primim semnale negative mai ales din sectorul construcțiilor”

Economie by Kristina Reştea - feb. 02, 2022 0 113

Creșterea semnificativă a costurilor cu utilitățile, scumpirea materiilor prime și a serviciilor de suport riscă să ducă la închiderea a zeci de mii de IMM-uri, incapabile să facă față inflației, arată o analiză Sierra Quadrant, firmă cu lucrări de administrare și lichidare, citată de Economedia.

Într-o economie tot mai vulnerabilă pe fondul creșterii puternice a costurilor cu materiile prime, servicii și utilități (energie electrică, gaze, carburanți), dar și ca urmare a scăderii semnificative a consumului și lipsei investiților, multe dintre companii vor alege, în acest an, să își salveze resursele, alegând calea dezintermedierii – mai puține linii de business, cu parteneri mai stabili și cu volume adaptate condițiilor economice.

Potrivit experților de la Sierra Quadrant, temperarea afacerilor va fi linia definitorie sub care se vor desfășura business-urile în mare parte din economie, atâta timp cât scumpirile vor continua.

,,Așa cum estimam încă din toamnă, iureșul scumpirilor sapă puternic la temelia încrederii în mediul de afaceri. Confruntate cu costuri din ce în ce mai mari, firmele și-au redus volumele operaționale iar business-ul pe banii altora – adică pe cei ai partenerilor – a devenit preponderent în economie’’, arată analiza Sierra Quadrant.

Potrivit experților, pe fondul provocărilor economice, a ajuns o adevărată „misiune imposibilă” să comanzi produse sau servicii cu plata într-un termen acceptabil. Majoritatea firmelor, mai ales din zona de producție, a ales să perceapă avansuri tot mai mari.

,,Când prețurile cresc de la o zi la alta, acest comportament poate fi înțeles. Nimeni nu vrea să riște să cadă în capcana neplății facturilor, să își riște resursele și așa puține. Creșterea dobânzilor bancare și înăsprirea condițiilor de creditare vine să pună gaz pe foc în această situație, amplificând și mai mult reticența oamenilor de afaceri’’, afirmă Ovidiu Neacșu, partener coordonator Sierra Quadrant.

Potrivit datelor oficiale, pe fondul problemelor operaționale, blocajul financiar din economie a continuat să se accentueze în 2021, depășind, în prezent, 350 de miliarde de lei, un nivel fără precedent în ultimii 10 ani.

Durata medie de plată a facturilor a crescut la 145 de zile, faţă de 120 zile în 2020.

,,În acest început de an, primim semnale negative mai ales din sectorul construcțiilor, unul dintre barometrele cele mai sensibile ale stării economiei. Creșterea puternică a costurilor de producție și scumpirea finanțării bancare a determinat înghețarea multor investiții. Și în comerț, scăderea accelerată a consumului, generată de scumpirile în lanț, a dus la o accentuare a blocajului financiar, multe firme aflându-se în dificultate și luând decizia de a limita business-ul la nivelul de supraviețuire’’, arată analiza Sierra Quadrant.

Potrivit experților, se întâmplă acest lucru și pentru că multe firme nu au capitalul necesar pentru a rezista până la încasarea banilor de la parteneri.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare