Închide

Zeci de decese din cauza coronavirusului în ultima săptămână la Cluj, dublu față de restul lunii. ”Oamenii ajung în spitale în forme tot mai grave, probabil se conving mai greu să apeleze la ajutorul medicilor”

SănătateTop News by Actual de Cluj - mart. 29, 2021 1 338

Cifrele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din Cluj arată că numărul deceselor înregistrate în ultima săptămână la Cluj e dublu față de restul săptămânilor din martie, e vorba de zeci de persoane decedate doar în ultimele șapte zile.

În Cluj au decedat până acum după ce au fost infectate cu coronavirus un număr de 636 persoane, dintre care 45 de decese au fost înregistrate doar în ultima săptămână. E o creștere considerabilă în numărul deceselor înregistrate în luna martie, dublu față de media ultimelor săptămâni.

Am solicitat precizări de la președintele CJSU, prefectul Tasnadi Szilard. ”Din păcate, așa cum reiese și din feed-back-ul medicilor, oamenii ajung în spitale în forme tot mai grave, probabil se conving mai greu să apeleze la ajutorul medicilor. Zilnic, în stare critică și severă sunt internate circa 50-60 de persoane. Recomandarea mea este ca fiecare cetățean care prezintă simptome să anunțe acest lucru autorităților din timp și să nu-și neglijeze starea de sănătate”, a arătat el pentru actualdecluj.ro.

Iată cifrele în fiecare zi de luni a lunii martie, conform CJSU:

443 decese înregistrate în 1 februarie
466 decese înregistrate în 8 februarie,  23 în ultimele 7 zile
492 decese înregistrate în 15 februarie, 26 în ultimele 7 zile

506 decese înregistrate în 22 februarie, 14 în ultimele 7 zile

522 decese înregistrate în 1 martie, 16 în ultimele 7 zile
548 decese înregistrate în 8 martie 26 în ultimele 7 zile
567 decese înregistrate în 15 martie 19 în ultimele 7 zile
591 decese înregistrate în 22 martie 24 în ultimele 7 zile
636 decese înregistrate în 29 martie, 45 în ultimele 7 zile

Citește și:

Record de pacienți la Terapie Intensivă în Cluj, aproape o sută de infectați cu coronavirus în stare critică

Un comentariu

  1. Oamenii ajung la spital în urma testelor facute de medicul de pe ambulanță. Mai exact daca cantitatea de oxigen din sânge este sub 93. Evident că aparatele de pe ambulanță au și ele o eroare. Deci chiar daca te simți rău și de abia poți să respiri iar aparatul indica 93 stai acasă. Daca vrei la spital totuși ești prevenit că nu sunt locuri. Evident că nu contează dacă ți-ai luat cu inca 3 apărate oxigenul din sânge și toate arata 90 și că ai deja teste pozitive de covid. In cele din urmă ajungi la 50% capacitate pulmonară și devii caz grav și atunci nu au ce face și te internează. Ce am scris e caz real.

Scrie un comentariu

Articole similare