Închide

Zeci de cazuri noi de infecție cu coronavirus în 24 de ore în Cluj, rata de infectare e printre cele mai ridicate din România

Sănătate by Actual de Cluj - sept. 01, 2021 0 411

Un număr de 60 de cazuri noi de infecție cu coronavirus au fost depistate la Cluj în ultimele 24 de ore, după cum arată datele Grupului de Comunicare Strategică, iar incidența infecției e printre cele mai ridicate din România.

În Cluj incidența infecției cu coronavirus e azi de 0,72 cazuri la mie, a patra cea mai ridicată din țară, după Ilfov cu peste un caz la mia de locuitori, Bistrița-Năsăud cu 0,74 și București, cu 0,85 cazuri la mie. Spre comparație media națională e de 0,49 cazuri la mie, astăzi.

Clujul e județul din țară cu cele mai multe cazuri de infecție depistate de la debutul pandemiei, în primăvara anului trecut. Numărul total al cazurilor ajunge azi la aproape 58.700. De ieri până azi în România au fost depistate 1.443 de cazuri de infecție cu coronavirus, dintre care 60 în Cluj – adică 4% din totalul cazurilor din țară, în acest interval, au fost depistate în județ.

În acest moment în Cluj sunt internați 153 de pacienți infectați cu coronavirus, dintre care 12 la Terapie Intensivă. Coronavirusul a provocat până acum decesele a peste o mie de persoane în Cluj, mai exact 1.058 de decese.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare