Zece persoane rănite în weekend pe pârtiile de ski din Cluj au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 29, 2024 0 151
Zece persoane rănite în weekend pe pârtiile de ski din Cluj au avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor.
E vorba de trei accidentări pe domeniul schiabil din Mărișel și alte două în Buscat sâmbătă și respectiv patru cazuri la Mărișel și un al cincilea în Buscat. Sâmbătă și duminică două persoane au fost predate ambulanțierilor.
Ce recomandă salvamontiștii dacă sunteți martori la un accident pe pârtiile de ski:
• Nu intrați în panică.
• Protejati victima prin marcarea locului accidentului prin amplasarea unei perechi de schiuri amplasate in X la 4-5 metri în amonte.
• Anunțați echipa Salvamont aflată pe domeniul schiabil, sau apelați telefonic SNAU 112 sau Dispeceratul Național SALVAMONT – VODAFONE (0SALVAMONT – 0725826668).
• Nu mișcați persoana accidentată și nu permiteți nimănui să facă acest lucru, decât dacă se află sub influența directă a unui factor de risc care îi pune viața în pericol sau îî provoaca afecțiuni medicale imediate. Orice căzătură după care victima se resimte trebuie tratată ca având un posibil traumatism la coloană necesitând imobilizare și transport adecvat. Nu permiteți “binevoitorilor” sau “salvatorilor de ocazie” să miște sau să transporte pe brațe, târâș sau improvizat victima.
• Dacă victima este inconștientă verificați pulsul, respirația, gura victimei și eliberați căile aeriene și în lipsa pulsului sau respirației începeți menavrele de resuscitare indiferent de nivelul dumneavoastră de pregătire.
• Discutați cu victima și observați dacă este coerentă în exprimare. Observați dacă prezintă hemoragii puternice, care reușesc să treacă prin echipament. Identificați locul hemoragiei și încercați să faceți compresie.
• Nu încercați să aduceți în poziție anatomică membrele sau corpul victimei indiferent de poziția acestuia, se pot produce leziuni cu efect ireversibil sau pot fi fatale.
• Protejați termic persoana accidentată, discutați permanent cu ea, urmariți o eventuală schimbare a culorii feței și așteptați până sosesc echipele Salvamont.
