Walter, în stare critică. Fostul finanțator de la „U” Cluj ar fi suferit un infarct
Sport by Catalin Suciu - oct. 12, 2015 0 499

Florian Walter a suferit un atac de cord fiind transportat de urgență la spital, a anunțat enational.ro. Omul de afaceri se află în prezent în Dubai.
Dat în urmărire internațională din 20 mai, fostul finanțator al Universității Cluj a fost localizat în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, stat cu care România nu are un tratat bilateral de extrădare. Practic, Walter a solicitat și a și primit din partea autorităților din Dubai dreptul de ședere liberă în țară.
Walter se afla în vacanţă în Europa în momentul percheziţiei DIICOT din 6 mai la domiciliul şi firmele acestuia, după care a mers în Dubai. De asemnea, el a făcut şi 7 zile de arest în Dubai, după ce s-ar fi prezentat însoţit de avocaţi la sediul Interpol din Emirate, aflând că este dat în urmările internaţională. Ulterior, acesta a fost plasat sub control judiciar.
Reamintim, Florian Walter este cercetat de autoritățile române într-un dosar ce vizează evaziune fiscală în valoare de 4,5 milioane de euro și spălare de bani în valoare de 14 milioane de euro.