Închide

Vrei să vinzi o locuință în Cluj? Află cât poți cere și cum o pregătești pentru vânzare

ActualitateEconomieTop News by Actual de Cluj - apr. 03, 2025 0 1248

Cluj-Napoca se menține cel mai scump oraș din țară pentru cei care își doresc să devină proprietari. Prețurile depășesc aici lunar record după record.

Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, proprietarii și dezvoltatorii din Cluj-Napoca au ajuns să-și vândă apartamentele cu un preț mediu de 3.108 euro/mp util. Practic, cumpărătorii plătesc astăzi cu aproape 17% mai mult decât dacă ar fi făcut pasul spre achiziție cu un an în urmă.

Cei care vor să cumpere un apartament nou trebuie să se aștepte să plătească și mai mult. Locuințele finalizate în ultimii cinci ani sunt listate la vânzare pentru aproape 3.200 euro/mp.

Cât costă o casă la marginea orașului

Zona periurbană au devenit o alternativă populară pentru cei care caută locuințe în Cluj-Napoca. În Feleacu prețul mediu cerut pentru casele construite înainte de 2020 este de 2.457 euro/mp. Alături de Sălicea, această localitate este printre puținele din România aflate în apropierea unui mare oraș unde metrul pătrat sare de 2.000 de euro.

Un alt pol important al pieței imobiliare este Florești, localitatea cu cea mai tânără și educată populație din România. Cu peste 38.000 de locuitori, Florești a devenit o zonă tot mai atractivă pentru cumpărători, mai ales datorită investițiilor în infrastructură și servicii.

În ceea ce privește cererea pentru case în apropierea Clujului, Florești ocupă primul loc, fiind urmat de Dezmir, Chinteni și Feleacu.

Cum să îți faci locuința mai atractivă pentru cumpărători fără investiții majore

Prețurile sunt în creștere, dar și așteptările cumpărătorilor devin tot mai ridicate. Așa că poate nu ar fi o idee rea să faci mici îmbunătățiri înainte să îți scoți locuința la vânzare.

Un prim pas recomandat este zugrăvirea pereților în culori neutre, precum alb, crem sau bej deschis, care conferă spațiului un aspect curat și primitor. Evitarea nuanțelor puternice, precum portocaliu sau roșu, poate spori atractivitatea locuinței pentru un număr mai mare de potențiali cumpărători. Detalii despre costuri, aici.

De asemenea, curățarea temeinică a ferestrelor și, dacă este necesar, înlocuirea perdelelor uzate cu unele noi, simple și de culoare deschisă, poate îmbunătăți considerabil luminozitatea și aspectul general al încăperilor.

Curățarea parchetului cu produse adecvate și aplicarea unui strat de ceară pentru un plus de strălucire, precum și spălarea sau înlocuirea mochetelor și covoarelor uzate, pot avea un impact semnificativ asupra percepției cumpărătorilor și asupra prețului final de vânzare.

Text realizat de imobiliare.ro

Nici un comentariu

Scrie un comentariu