Închide

Vorbăraie goală, discurs separatist și atac la unicul dușman, PSD. Între timp, USR-PLUS înflorește

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - mart. 31, 2019 0 1478

Mult circ (cam ca pe scenele„vanghelioanelor” pe care le organiza cândva Primăria PSD-istului Marian Vanghelie, avându-l pe Rareș Bogdan ca amfitrion) și multă vorbăraie goală –  la atât s-a rezumat întâlnirea regională a PNL de la Cluj, de lansare a candidaților la alegerile europarlamentare din 26 mai.

6500 de liberali din întreaga regiune a Transilvaniei au fost mobilizați să asiste la evenimentul organizat de liberalii clujeni, în Sala Polivalentă, fluturând stegulețe galbene, îmbătați cu mesaje anti PSD. Toți liderii PNL s-au limitat să se laude cu realizările administrative ale primarilor ardeleni Boc, Falcă, Hava, Bolojan, și să-i critice pe PSD-iști. Niciunul n-a îndrăznit să rostească vreun mesaj împotriva USR – deși toate sondajele arată că principalii contracandidați ai liberalilor sunt reprezentanții USR-PLUS, nicidecum PSD. Singurul PNL-ist care a ieșit din linie a fost Vasile Blaga – candidat la europarlamentare – de altfel, el a și deconspirat faptul că nu întâmplător, pentru întâlnirea de la Cluj, s-a marșat pe un discurs completamente anti PSD:   „Trebuie să spunem și acest lucru – și sper să nu se supere pe mine domnul Boc – dar noi suntem în competiție cu toate partidele, nu doar cu PSD, chiar și cu acel partid al cărui președinte (referire la Dacian Cioloș – n.red) a spus că viața la Cluj e prea bună, și că oamenii din Cluj au salarii prea mari. Da, să ne fie clar, cu ei ne batem”, a comentat Blaga. Reamintim că în umă cu câteva zile, liderul PLUS, Dacian Cioloș, ataca frontal administrația Boc, apreciind că „orașul riscă să devină o victimă a propriei bunăstări, cu costuri ridicate de trai și scoaterea din oraș a mai multor categorii sociale care nu își permit traiul într-un oraș scump”.

Mai mult, USR-PLUS a ieșit și cu un sondaj, realizat recent de IRES,  care arată că în municipiul Cluj Napoca, PNL va pierde detașat alegerile din 26 mai. Concret, sondajul IRES spune că 36,6% dintrei clujenii chestionați ar vota cu USR-PLUS, dacă alegerile pentru Parlamentul European ar avea loc duminica viitoare, iar cu PNL ar vota doar 20,1% dintre cei chestionați. În spațiul public, liberalii clujeni s-au grăbit să critice sondajul IRES, punând rezultatele pe seama priteniei/relației dintre Dacian Cioloș și coordonatorul IRES, sociologul Vasile Dâncu. În culisele PNL, însă, îngrijoararea privind creșterea USR-PLUS este cât se poate de reală – spun sursele Actual de Cluj – mai multe organizații locale – nu doar cea din municipiul Cluj Napoca – fiind foarte vulnerabile în fața puhoiului de haștagiști, dornici să schimbe clasa politică, tineri care nu doar că s-au înscris în cele două formațiuni politice, dar care chiar se implică activ în promovarea politicilor USR-PLUS. Așadar, principalul competitor al PNL este în prezent USR-PLUS, nicidecum PSD – care se raportează la un cu totul alt tip de electorat. Numai că liberalii au ales o strategie non-combat în raport cu competitorii lor USR-iști, probabil în ideea de a nu le supăra simpatizanții, care sunt, într-adevăr, mulți. Drept urmare, tot discursul PNL la Cluj e concentrat pe „ciuma roșie” și scoaterea de la guvernare/uciderea PSD.

Pentru numărul 1 al PNL, numai hoții din Teleorman sunt hoți

Cam ca pe vremea când prezenta vanghelioanele la București, numărul 1 de pe lista candidaților PNL, ex-jurnalistul Rareș Bogdan, abordează aceleași tehnici de cabotin: declamând, urlând, gesticulând, lăcrimând – toate la un loc  și toate, neapărat, sub un drapel al României de mari dimensiuni, fluturat sub ovațiile spectatorilor. Iar esența discursului său cu tentă separatistă se rezumă astfel: dacă cei din județele din Ardeal sunt prezenți, e bine. Telormanul nu e aici, nici nu trebuie să fie, pentru că în Teleorman avem doar hoți care vor să ne conducă. O Sala Polivalentă ca în Cluj nu vedeți nici la Focșani, nici la Brăila, vedeți doar în Alba a lui Mircea Hava, și în Oradea a lui Ilie Bolojan și în Botoșaniul lui Gheorghe Falcă (pardon, Falcă e de fapt la Arad), și în Brașovul lui George Scripcaru și în Mureșul lui Dorin Florea. Da, liberalii ardeleni, și unul rătăcit prin Moldova, au ce arăta, restul din țară nu au nimic. Președintele Consiliului Județean de la Cluj a adus cei mai mulți bani europeni – cât zece primari PSD la un loc.

Jurnalistul Rareș Bogdan a uitat complet de episoadele (nu foarte vechi) în care niște liberali „destoinici” ai Clujului erau trimiși în pușcărie pentru faptele lor de corupție. A șters tot cu buretele și totul strălucește acum în el de atâta „calitate a vieții”. Da, pentru că nu vrem să ne conducă gașca infracțională din Teleorman, îi vrem la putere pe liberali, pe ardeleni: „Vreti să vă conducă gașca infracțională din Teleorman, sau să vă conducă cei care au ridicat orașele României? Vreți să guvernăm Romania, vreți să îngenunchiem ciuma roșie, vreți ca corupții, hoții, analfabeții, oamenii care sfidează țara să părăsească Palatul Victoria? Vreti ca noi, PNL cu Ludovic Orban să facem guvernarea? Alegerile din 26 mai nu sunt doar despre 11,12,13 europarlamentari, nu, e despre dumneavoastră, despre rămânerea sau nu în Europa. Vrem cu Rusia, cu China și cu Turcia, sau vrem cu Germania, Franta și SUA? Avem 5 milioane de frați care plâng când se gândesc la părinți, la morminte, ei au fost alungati de PSD. Avem un român care ar putea ocupa una din cele mai înalte zece poziții de la nivel european. Astăzi ea este persecutată, mâine puteți fi oricare dintre voi. Dacă reușesc să o umilească și să o încătușeze pe Kovesi, gânditi-vă cât de ușor le va fi să vă încalece pe voi, primari, consileiri, presă… Ei vor să pună mâna, caracatița, peste România. S-a terminat, a venit momentul eliberării de Dragnea, Nicolicea, Daia, Manda etc. Revoluția liberală a început, ieri, la Timisoara, continuă, azi, la Cluj. În democratie, hoții stau la pușcărie, nu în Parlament, nu să conduca România”.

Lansarea candidaților #PNL la Cluj-Napoca! România în primul rând în Europa!

Publicată de PNL Cluj pe Duminică, 31 martie 2019

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare