Închide

VIDEO:S-a deschis sezonul piețelor volante în Cluj-Napoca. Produse românești, sămânță olandeză. “Avem cea mai bună marfă, lumea să vină la noi”

Actualitate by Luminiţa Silea - mai 11, 2014 0 1017

Piaţa volantă înghesuită lângă blănurile şi castroanele din cadrul unui festival de muzică aflat în plină desfăşurare pe platoul Sălii Sporturilor, a oferit clujenilor produse proaspete din comunele de lângă oraş, sau chiar din cele arădene.

Piata volanta de la Sala Sporturilor

Producătorii agricoli s-au arătat nemulţumiţi pentru că, spun aceştia, cumpărătorii n-au fost pe măsura ofertei de legume româneşti. Reprezentanţii primăriei au fost la fel de dezamăgiţi pentru că din cei 60 de comercianţi care şi-au anunţat prezenţa la prima piaţă volantă de anul acesta, puţin peste 20 au şi participat.  Teodor Moldovan e acum agricultor şi cultivă legume în comuna Apahida. Fiind prima piaţa volantă de sâmbătă din acest an, este convins că aşa se explică şi numărul mic de cumpărători care şi-au făcut cumpărăturile pe platoul de la Sala Sporturilor. A venit să vândă ridichi, cu 2 lei legătura, cultivate la el în grădină şi pe cine nu îl crede, îl invită la el acasă să se convingă, pe strada Turdor Vladimireascu din comuna învecinată. Nu s-a ocupat toată viaţa cu  agricultura, dar s-a reprofilat, pentru că de trei ani nu mai are loc de muncă. „Înainte mă ocupam cu maşini de cusut, lucram la Someşul – Jolidon.  Ce bichini şi sutiene făceam…Pe atunci aveai ce lucra. Acuma degeaba vrei că nu mai ai unde să te duci”, spune Moldovan.

Supărarea producătorului e alta, însă. Porneşte de la brocoli,  despre care nimeni nu crede că poate creşte şi în pământ românesc. Media l-a prezentat drept “intrusul de la Ziua recoltei” deşi el e cultivator de brocoli, la Apahida.  „Dintr-un fir obţinem două căpăţâni, un brocoli şi unul micuţ cât pumnul. Din pământul nost’ şi nu obţinut artificial în vată minerală sau ştiu eu ce”, explică Moldovan. Are şi conopidă în grădină. Le-a pus în pâmânt şi când se vor face va veni cu producţia şi la următoarele pieţe volante de la Sala Sporturilor.

Apăsarea brocoli în pământ românesc  (Video)

Comercianţii au adus la târg gulii, ridichi, ceapă, salată verde, pătrunjel, mărar, cartofi roşii sau chiar plate aromate sau ornamentale.

Fie că vorbim despre legume sau despre flori, producătorii lucrează cu sămânţă olandeză pentru că este mai bună şi primesc şi garanţie pe ea. Vasile Florea din Chinteni spune că cea românească nu e bună şi nu garantează producţia. A venit să vândă flori şi plante aromate. Un ghiveci cu mentă îl vinde cu 5 lei şi sfătuieşte clieţii să o mute într-un vas mai mare ca să o înmulţească. Cultivă împreună cu familia şi legume – ardei, roşii, varză, dar acestea se vor coace abia mai spre toamnă. Florea vinde, la fel ca şi colegii săi, în Piaţa Mihai Viteazul, dar şi în pieţele volante despre care spune că este bucuros că primăria le-a realuat.

Sămânţă cu pâmant, la pachet de la olandezi (Video)

Vedeta pieţei volante este, după cum ne-au explicat producătorii clujeni, lavanda: verde în ghivece, flori uscate sau săculeţi odorizanţi. Unul mai mare costă chiar 15 lei. Singura hibă este, spun cumpărătorii, că este scumpă. Nu poţi trăi din lavandă, dar este o afacere pentru completarea veniturilor, în cazul în care o dezvolţi pe cont propriu, fără bani europeni.

Lavanda creşte la Lita (Video)

Prezenţi la târg, reprezentanţii primăriei sunt luaţi cu asalt de producători care spun că puţină lume ştie că s-a reluat piaţa volantă dar şi că aceasta a fost înghesuită de festivalul aflat în plină derulare la Sala Sporturilor unde, în loc să se cânte, se vând până şi haine de blană. „Şi voi aţi zis că veniţi 60, dar aţi fost doar puţin peste 20. Noroc că hainele de blană costă 1500-2000 de lei şi lumea vine tot la legume. După ce vindeţi aici, mergi un pic mai încolo, că am înţeles că se va cânta şi muzică populară şi mai cheltuiţi din ce-ţi făcut astăzi ”, văd cei de la primăriei îmbinarea între un festival de muzică şi piaţa volantă. El spun că încă nu au apărut toate legumele din producţia clujeană şi probabil de aici şi interesul mai mic al cumpărătorilor. Nu sunt încă roşii, ardei sau cartofi noi. „Roşiile se fac în iulie, atunci vom veni cu ele”, adăugă şi alţi producători.

Primăria a anunţat deja că din luna iunie se va relua organizarea pieţelor volante de legume şi fructe în toate cartierele din oraş, nu doar la Sala Sporturilor. Piaţa volantă de aici este cea mai mare şi se va organiza în fiecare sâmbătă, între 7.00 şi 15.00.

Dacă în piaţa volantă de la Sala Sporturilor nu a fost mare agitaţie, mai sus, în cartierul Mănăştur, magazinul cu legume fructe de pe Calea Floreşti era luat cu asalt de cumpători. Aici se vindeau căpşuni de Satu Mare, la 10 lei fără un ban kilogramul, roşii dulci şi ridichci de Oradea, varză nouă de la Arad sau chiar cartofi noi cu 2,5 lei kilogramul. Despre ei vânzătoarea ne explică că sunt româneşti, aduşi de la Buzău, tot din pământ românesc.

 

 

  • author photo two

    Luminiţa Silea

    Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

    Nici un comentariu

    Scrie un comentariu