Închide

VIDEO Sabin Sărmaș, oficial, pentru Primăria Cluj: „Candidez ca independent. Mă voi lupta pentru orașul în care jumătate din locuitori nu își mai permite să trăiască iar cealaltă jumătate e ignorată complet

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - mart. 01, 2024 0 467

Deputatul PNL Sabin Sărmaș și-a anunțat vineri, oficial, candidatura la Primăria Cluj Napoca, subliniind că va candida ca independent „din partea clujenilor invizibili”, adică a celor care locuiesc și trăiesc în acest oraș și care se lovesc permanent de indiferența, cinismul și lipsa de preocupare din partea autorităților.

Pentru că nu va avea în spate umbrela partidului său, Sabin Sărmaș afirmă că e conștient că alegerea candidaturii independente îi poate limita șansele de câștig în alegerile din 9 iunie, motiv pentru care le cere tututor partidelor din opoziție să vină în sprijinul său, pentru că numai în felul acesta se poate produce schimbarea la Cluj. „Altfel, partidele nu vor face decât să irosească voturile, ceilalți candidați  devenind iepurii din turma lui Emil Boc”, a comentat Sărmaș.

El spune despre primarul Emil Boc că a obosit prea mult să mai conducă orașul și că e convins că edilul e pregătit pentru o schemă de genul celei din 2008, când a plecat din Cluj să devină premier și și-a lăsat la Primărie pe omul său de încredere, Sorin Apostu.

„Eu vin să candidez din partea partidului clujenilor invizibili, acel partid care de mulți ani a devenit o stare de fapt și o stare de spirit în Cluj Napoca. E partidul oamenilor nevăzuți și neauziți care deja prin 2016 erau zeci de mii, cei care duc Clujul în spate cu rele și mai puțin rele.  Da, voi sunteți cei care din salariul pe care îl aveți nu vă permiteți să ieșiți la restaurant, în cel mai scump oraș din țară, voi sunteți cei care alergați după trei joburi dar uneori cu greu vă plătiți facturile la întreținere iarna, voi sunteți cei care stați la cozi infernale în trafic, inspirați noxe, fie că mergeți pe trotuar sau pe pistele de biciclete care vin de nicăieri și duc nicăieri… Voi sunteți, mame care împing cărucioare pe minuscule și inexistente trotuare, riscându-vă viața printre mașini; voi sunteți cei care alergați între job și școală pentru că nu aveți alternative în cartierele în care locuiți”, a spus Sabin Sărmaș.

El mai arată că „marea bunăstare” cu care se laudă Boc i-a sărăcit, de fapt pe clujeni, dar că acesta nu trebuie să fie un motiv pentru nimeni să plece din acest oraș.

„Nu aveți de ce să plecați, ei trebuie să plece! În 2024, noi cei neascultați și ignorați suntem și mai mulți. Ni s-au alăturat ITștii, oamenii de business, medicii…Clujul oamenilor invizibili în raport cu Primăria și primarul. Orașul nu se mai îngrijește de viitorul nostru. Rămânem în curând doar IT-iștii, corporatiștii și câțiva organizatori de festivaluri, fără să mai putem apela la Bogdan de la spălătorie, tanti Gina de la curățătorie, ne vom trezi într-un oraș în care nu ne vom mai putea descurca în viața de zi cu zi. (…) Mi-am propus să candidez tocmai pentru a schimba lucrul acesta, candidez pentru toți cei care se simt invizibili în relația cu Primăria. Candidez pentru oamenii care sunt mereu tăcuți dar care acum, prin mine vor putea avea o voce”, a spus Sabin Sărmaș în conferința de presă de vineri.

Chestionat despre modul în care va candida, având în vedere că este membru PNL, la fel cum este și Emil Boc, deputatul Sabin Sărmaș a explicat că nu intenționează să demisioneze din partid, deoarece valorile sale sunt de dreapta. El a subliniat că atâta timp cât niciun lider central nu i-a cerut să plece nici nu o va face.

„Ați văzut vreun lider național de la nivel central care să spună să plec din PNL? Atâta timp cât PNL nu mă exclude, înseamnă că mă susține. Dacă la nivel național partidul va face asta, atunci este decizia domnului Boc. Până atunci, sunt cel care a încercat, în măsura poziției pe care am avut-o, să apăr aceste valori liberale. Sunt voci în Partidul Național Liberal care nu sunt bucuroase de ceea ce se întâmplă în partid. Sunt oameni în PNL apropiați de actualul primar Emil Boc care mă sună și îmi fac declarații de dragoste. Sunt colegi în conducerea partidului care aprobă gestul pe care îl fac. Este același curent și în PNL, ce simțim și în Cluj, că ai nevoie de altceva, după 20 de ani, de o nouă etapă, e aceeași senzație. E punctul în care dai cu capul de tavan (…) Este greu să ajungi în politică ca după patru ani, cu un plan, să pleci acasă cu mulțumesc excelență, mulțumesc maestre, cum se întâmplă acum la Cluj”, a explicat Sabin Sărmaș.

Tot despre Boc, Sabin Sărmaș a spus că în că din ultimele campanii a dat senzația că „administrarea orașului este o povară pentru domnia sa”, Mai mult, Sărmaș spune că e convins că Boc pregătește aceeași schemă politică ca în 2008, adică să ia Primăria iar peste câteva luni să o lase unui om de încredere.

„L-am văzut pe domnul Boc în ultimele campanii. În 2012, în 2020. Administrarea  Clujului a fost o povară pentru el și acest lucru se vede. Asistăm la un hocus-bocus, acum. Primarul a ieșit să ne spună că nu pleacă din Cluj la Bruxelles. Când o să îl aud că o să spună că vrea să fie primar în continuare și să își ducă mandatul la bun sfârșit și nu vrea la Curtea Constituțională pe 9 mii de euro salariu sau la Comitetul European al Regiunilor, o să îl cred. Dar vă spun, schema este aceeași ca în vremea Apostu. Sunt tranzacții controlate nedemocratic. Plecă ei, rămân tot ei. La asta asistăm și acum. Nu este nici urmă de democrație. Nu am văzut nicio altă declarație care să spună altceva. Este o scamatorie la fel ca atunci (…) Eu știu că lui nu îi mai place asta, să conducă Clujul. Când ești obosit de munca asta, stai o săptămână pe lună la Bruxelles, ai alte gânduri în cap, devine mult mai complicat pentru oraș (…) Credeți că cei de la Bruxelles se uită la Cluj?! Nici vorbă că ora exactă și-o iau europenii de la Cluj. Nu e chiar asta realitatea că toți europenii vor să vină la Cluj. E frumos să avem această mândrie locală. Îți dă energie să fii mândru de orașul tău, dar trebuie să fii realist, să vezi unde te plasezi (…) E bine să ne păstrăm mândria dar nu trebuie să mergem în zona asta, să ne ducem pe arătură. Haideți să îi ascultăm cu adevărat pe oamenii care trăiesc aici, să nu ne ascundem de problemele lor reale„, a mai spus Sărmaș.

El a mai precizat că are aceeași vârstă pe care primarul Emil Boc o avea când a câștigat prima oară Primăria Clujului și, în plus, o experiență în business și pe partea de digitalizare pe care primarul nu le avea când a fost ales.

Forța Dreptei a anunțat tot vineri că va susține la Cluj candidatura lui Sabin Sărmaș pentru Primăria Cluj Napoca, iar Sabin Sărmaș a ținut să mulțumească acestei formațiuni politice, mai cu seamă că are o alianță cu USR-ul, care a propus un alt candidat, necunoscut de nimeni.

„Forța Dreptei e una dintre formațiunile care compun Alianța Dreapta Unită. Au anunțat sprijinul, fără să avem discuții în prealabil. Nu vrea să spun mai multe despre alte negocieri cu alte partide. Eu voi fi pe buletinul de vot candidat independent. Trebuie să câștig de partea mea fiecare clujean. Ce va decide Alianța Dreapta Unită, este de văzut. Eu nu pot decât să invit toate partidele care își doresc o evoluție bună pentru Cluj să vină să mă sprijine. Știu că am mulți simpatizanți în zona USR. Am făcut o companie de promovare, sunt ITist de profesie, e cumva normal… Eu n-aș vrea să ne transformăm într-o turmă de iepuri pentru Emil Boc sau să irosim voturile. Pentru schimbare avem nevoie de o unitate. Dacă toată opoziția se va uni, schimbarea se va întâmpla (…) Miza este să fac acest oraș așa cum îl vor clujenii”, a spus Sabin Sărmaș.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare