Închide

VIDEO Încă 10,8 milioane euro pentru termoficare. Primăria Cluj-Napoca modernizează și 6,3 kilometri de rețele în zona Pata – Titulescu

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - feb. 24, 2026 0 97

contract termoficare modenrizare emil boc

Primăria municipiului Cluj-Napoca a semnat un nou contract pentru modernizarea sistemului centralizat de termoficare, în valoare de 10,8 milioane euro. Anunțul a fost făcut de primarul Emil Boc, care a precizat că investiția vizează modernizarea a 6,3 kilometri de rețele de transport și distribuție a energiei termice.

Contractul prevede proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Insula de energie Pata – Bulevardul Nicolae Titulescu”. Concret, vor fi modernizați circa 1 kilometru de rețea de transport și reabilitați 5,2 kilometri de rețea de distribuție. De asemenea, proiectul include modernizarea completă a trei puncte termice, montarea a 292 de contoare inteligente și instalarea unor conducte noi, preizolate, echipate cu sisteme de detectare a avariilor. Pe clădirile punctelor termice urmează să fie montate și panouri fotovoltaice.

Durata de execuție este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, iar noua infrastructură va deservi exclusiv consumatori rezidențiali. Potrivit administrației locale, aproximativ 60% din valoarea investiției este asigurată din fonduri europene, prin Programul-cheie 5 – Cogenerare de înaltă eficiență și modernizarea rețelelor de termoficare, finanțat din Fondul pentru Modernizare.

Licitația pentru proiectare și execuție a fost câștigată de asocierea Avril SRL – Eco Therm Services SRL – Mecatron SRL.

Investiția face parte dintr-un program mai amplu de modernizare a sistemului de termoficare, care presupune înlocuirea rețelelor vechi, reducerea pierderilor și scăderea emisiilor de CO₂.

Contracte majore deja semnate pentru rețelele de termoficare

În 8 și 9 decembrie 2025, Primăria Cluj-Napoca a semnat două contracte în valoare totală de 8,5 milioane euro pentru modernizarea rețelelor din cartierele Mănăștur și Gheorgheni. Contractele au fost atribuite asocierii Avi Prod Grup SRL – Avril SRL – Eco Therm Services SRL – Mecatron SRL și vizează retehnologizarea a 4,35 kilometri de rețea, modernizarea punctelor termice și montarea de contoare inteligente. Termenul de finalizare este estimat pentru mijlocul anului 2027.

Anterior, în 8 octombrie 2025, municipalitatea a semnat un contract de peste 44 milioane euro pentru retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare (SACET), atribuit asocierii Energomontaj S.A. – Energomontaj SAEM Construcții. Proiectul presupune modernizarea a aproximativ 6,8 kilometri de rețea primară și 13,6 kilometri de rețea secundară, precum și modernizarea a 15 puncte termice, termenul de implementare fiind de 40 de luni.

Potirvit datelor din 2024, Termoficare Napoca deservea circa 20.000 de apartamente în Cluj-Napoca.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu