Închide

VIDEO Erik Lincar, înaintea meciului decisiv cu Dinamo: „Ne așteaptă infernul la București. Să câștige cel mai bun!”

Sport by Actual de Cluj - mai 27, 2022 0 161

Universitatea e pregătită de manșa retur a duelului cu Dinamo, care îi poate aduce revenirea în Liga 1.

Studenții pornesc cu avantajul din tur (2-0), sunt favoriți, dar antrenorul Erik Lincar atrage atenția: „le-am spus să uite ce a fost la primul joc. Asta ar fi cel mai bine.”

„Știe toată lumea ce presiune apasă pe acest joc. Am zis deja de la jocul tur, presiunea va fi pe ambele echipe și cred eu că asta va continua să cântărească și în acest joc de la București, din Ștefan cel Mare. Sincer, mi-aș fi dorit ca lumea să fie mai neutră în declarații. Ceea ce vreau să spun este că acest club are o tradiție de peste 100 de ani și trebuie respectat mai mult.Nu e vina acestui club că a ajuns să joace un meci de baraj cu Dinamo și noi chiar ne dorim să promovăm în Liga 1 și considerăm că această echipă merită să fie la Liga 1, mai ales prin prisma suporterilor care au venit în număr mare în ultimul timp pe acest stadion.

Le mulțumesc încă odată. Poate la un moment dat lumea nu a înțeles mesajul meu, dar m-am bucurat enorm când am reușit să joc cu 20.000 de mii de suporteri în tribună la cele două jocuri importante pentru noi, cu FC Hermannstadt și cu Dinamo.

În același timp, nu cred că cineva are dreptul să ne subestimeze și pe noi și aici aș vrea să fac doar o mică remarcă. Am avut un om mai puțin din minutul 72. Dinamo a avut un om în plus și nu știu dacă și-a creat după acel moment o situație foarte clară de a marca și noi am reușit să marcăm în minutul 82, care sper să ne ajute în obținerea obiectivului.

Cu siguranță ne va aștepta infernul la București, dar mizez foarte mult pe bărbăția, pe forța grupului, care am spus că va face diferența în acest dublu meci cu cei de la Dinamo și am mare încredere că ei vor fi puternici și că vor rezista tuturor presiunilor care vor fi în acea seară”, a declarat Erik Lincar la conferința de presă premergătoare jocului cu Dinamo.

Erik Lincar se teme și de valoarea individuală a jucătorilor de la Dinamo

Nu doar de forța grupului lui Dinamo se teme Erik Lincar. E convins că și calitatea individuală a jucătorilor lui Dușan Uhrin poate face diferența în anumite momente ale returului, remarcând și câteva nume.

Cosmin Matei, Balthazar Pierret sau Mirko Ivanovski sunt printre fotbaliștii care pot face diferența pentru Dinamo în partida de duminică, în opinia lui Erik Lincar:

”În altă ordine de idei, este adevărat, întâlnim un adversar foarte puternic. Nu cred că locul celor de la Dinamo era să joace acest meci de baraj. Consider că au jucători foarte, foarte interesanți, pe care mi-aș fi dorit să-i antrenez, dar vedeți, printr-o situație conjuncturală s-a intrat într-o zonă psihologică din care a fost foarte greu să mai iasă.

E adevărat că în iarnă au adus jucători de valoare, care la multe cluburi au făcut performanță și zic eu, e o echipă care până la urmă ar fi avut forța să evite acest joc de baraj. Individual, știm foarte bine că sunt jucători excelenți și aici mă refer la un Matei, la un Pierret, la un Ivanovski”.

Motivați și financiar

Managerul sportiv Gabriel Giurgiu a spus că jucătorii au și prime speciale pentru promovare, pe lângă cele trecute în contract.

”Ultimele 10 zile le-am trăit cu maxim interes, am încercat să fim cu toții alături de echipă, de staff, pentru că e important să ne simtă aproape. Vizavi de motivația financiară, sunt anumite bonusuri pe care le au în contract, sunt anumite extra-bonusuri pe care le pot primi în eventualitatea unei promovări în Liga 1 și sunt convins că nu doar banii contează în momentul acesta, pentru că în momentul în care intri în teren te gândești foarte mult la victorie, la promovare și la ceea ce înseamnă să ajungi în Liga 1 cu U Cluj”.

Partida dintre Dinamo și U Cluj e programată duminică, de la ora 21:00, la București.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu