Închide

VIDEO Energie electrică restabilită în Munții Apuseni după șase zile de intervenții în condiții extreme

ActualitateAdministrație by Actual de Cluj - ian. 09, 2026 0 82

retea energie electrica transilvania

Compania Distribuție Energie Electrică România a anunțat finalizarea operațiunilor de remediere a avariilor din Munții Apuseni, unde alimentarea cu energie electrică a fost afectată de condițiile meteo severe. Intervențiile s-au desfășurat pe parcursul a șase zile, în condiții dificile, cu zăpadă, drumuri greu accesibile și teren accidentat.

Potrivit companiei, peste 100 de echipe operative, însumând aproximativ 500 de angajați, au fost mobilizate zi și noapte pe o suprafață de peste 2.500 de kilometri pătrați. Zona de intervenție a fost una dificil de parcurs, inclusiv din cauza vegetației dense și a prezenței animalelor sălbatice.

În urma acestui efort, 43.531 de utilizatori au fost realimentați cu energie electrică, iar misiunea a fost încheiată în cursul serii. Reprezentanții Distribuție Energie Electrică România au mulțumit echipelor operative venite din toate sucursalele, precum și autorităților locale și județene și colaboratorilor implicați în sprijinirea intervențiilor.

sursă foto: Distributie Energie Electrica Romania /Facebook

Nici un comentariu

Scrie un comentariu