Închide

VIDEO Din cel mai dorit și necesar cartierului Mărăști, proiectul de regenerare a zonei Expo Transilvania a ajuns cel mai hulit/Proiectanții și oficialii Primăriei și-au aruncat injurii la ultima ședință de urbanism

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - oct. 10, 2023 0 3946

Proiectanții de la FIP Consulting s-au scandalizat la ultima ședință online de urbanism a Primăriei, după ce primarul Emil Boc și viceprimarul Dan Tarcea (care a rămas să conducă discuțiile) au cerut integrarea în proiect a zonei complexului expozițional Expo Transilvania. O avocată din cadrul FIP Consulting a încercat să îi facă pe oficialii Primăriei să admită că, de fapt, prin noile cerințe vor schimba tema de proiectare, fără ca, legal să se suplimenteze contractul, așa cum ar fi normal. De cealaltă parte, Tarcea a arătat că dorința Primăriei este să se asigure că prin proiect va fi asigurată calitatea vieții locuitorilor din Mărăști și suficiente locuri de parcare, solicitând circa 150 de noi locuri de parcare, după ce proiectanții au arătat că unul dintre parkingurile propuse prin proiect (cu 250 de locuri) nu se poate realiza și vor rămâne doar circa 90 de locuri la sol, din pricina stațiilor din proiectul metroului care există în zonă.

 

Proiectul urbanistic pentru regenerarea urbană a zonei Expo Transilvania (elaborat în contractul Primăriei cu FIP Consulting) a fost prezentat, din nou, comisiei de urbanism a Primariei într-o ședință online ținută în 9 octombrie. La ședința precedentă de urbanism la care proiectul a fost discutat, Radu Andronic de la FIP Consulting a încercat să îl impresioneze în cadrul ședinței pe primarul Emil Boc cu propunerea de amenajare a zonei. Oficialul a cerut atunci cu totul alte detalii, prin prisma dezbaterilor din Cluj-Napoca, legate de copacii maturi. Tot atunci, specialiștii din comisie au cerut proiectanților să ia în calcul amenajarea de mai multe cișmele, toalete publice, terenuri de sport, să mute zona de șah de lângă singurul teren de sport propus, să integreze mai bine zona bisericii, să propună o altă funcțiune pentru zona Expo Transilvania, chiar exproprierea complexului. Mai mult, după ce proiectanții s-au plâns că parkingul cerut în zonă de Primărie prin proiect, pe care ei l-au propus să devină o „navă spațială” în oraș este încurcat de proiectul metroului (cu stații în zonă), administrația a decretat că va iniția o intalnire cu echipa de la metrou, pentru corelarea cu respectivul proiect.

Discuțiile au fost reluate la ședința online de urbansim din 9 octombrie, arhitectul șef al orașului trecând în revistă dacă proiectanții au ținut cont de modificările solicitate de comisie. La începutul ședinței a intervenit și primarul Emil Boc care a trasat deziderate privind calitatea vieții și rezolvarea situației complexului expozițional Expo Trasilvania din zonă.

 

Potrivit proiectanților, s-au prevăzut trei terenuri multifuncționale de sport unul la est (22/44 metri), două lângă Expo Transilvania (23/16 metri), trei toalete ecologice (una în parcarea subterană, una în stația de metrou Viitorului și alta lângă nodul intermodal din zona IRA), mesele de șah au fost mutate din proximitatea locului de joacă în zona bisericii și terenurilor de sport, s-au pus în proiect două cișmele. Viceprimarul Dan Tarcea cel care a condus ședința de urbanism a mai cerut două cișmele, s-a asigurat că există tiroliana prevăzută în proiect, că locurile de joacă sunt accesibile persoanelor cu dizabilități și că sculptura Coloana Infinitului va fi păstrată în zonă.

Discuțiile s-au inflamat după ce proiectanții au arătat că parkingul suprateran propus în zona IRA (cu 250 de locuri) nu mai poate fi realizat, ca urmare a condiționărilor legate de proiectul metroului. Din acest motiv, au mai arătat aceștia, vor fi asigurate 361 de locuri de parcare (268 în subteran în parcare propusă sub zona Expo Transilvania  și 93 de locuri la sol în zona Ira), adică mai mult decât minimul solicitat de Primărie prin tema de proiectare (350 locuri).

Proiectanții au mai făcut greșeala să spună că în zonă sunt 452 de locuri de parcare, cu tot cu garajele existente acum în zonă.

Tarcea a ținut să arate că Mărăști sunt coloane de 700 de metri de mașini și că parcările sunt prioritare, motiv pentru le-a cerut celor de la FIP să caute o soluție pentru ca locuri de parcare care nu se mai pot face (147-150 de locuri) ca urmare a renunțării la parkingul suprateran să se asigure în altă parte în cadrul proiectului – fie prin suplimentarea parcării subterane, fie cu altă soluție. De asemenea, Tarcea a mai afirmat că este nevoie ca proiectanții să includă în proiect și zona Expo Transilvania care ar trebui expropriată sau declarată de utilitate publică. Deja în cadrul discuțiilor, Dan Andronic de la Fip Consulting arătase că s-au căutat toate formulele legale pentru exproprierea zonei Expo Transilvania și singura soluție legală ar fi achiziția directă a complexului.

Aceste deziderate au dezlănțuit un val de nemulțumiti exprimate de o avocată care s-a recomandat Andronic a celor de la FIP Consulting.  Avocata celor de la Fip Consulting a acuzat Primăria și pe viceprimarul Dan Tarcea că vor să modifice tema de proiectare și contractul și să îl determine să recunoască acest lucru în cadrul discuțiilor. Mai mult, avocata a arătat că Primăria a întârziat voit avizarea proiectului, din luna iulie, dar și că în zona IRA există zăcăminte de sare care împiedică amenajarea de parkinguri în subteran sau o eventuală extindere a parcării actuale propuse în subteran în cadrul proiectului.

În cadrul discuțiilor, Tarcea a încercat să fie vag și împăciuitor arătând proiectanților că ar trebui să vină cu soluții potrivit exigențelor exprimate de comisia de urbanism și de Primărie și să lase „cancanul”.

„De ce 150 de locuri și nu 100? De unde ați scos această cifră pe care o cereți acum. N-ați aprobat-o în tema de proiectare. Noi avem studiul legat de locurile de parcare. Cele 350 din tema de proiectare sunt cele corecte. Noi nu am văzut niciun ban pe acest proiect. Chiar dacă s-ar suplimenta contractul cu 10%, legal, tot nu s-ar acoperi noile exigențe ale Primăriei legate de Expo Transilvania și locurile de parcare care acum se cer suplimentar”, a spus  în cadrul discuțiilor din comisie avocata.

Tarcea a închis într-un final discuțiile recomandând proiectanților să nu se mai contrazică în condițiile în care chiar ei au arătat că pe amplasamentul care face obiectul proiectului există 463 de locuri de parcare și să revină cu toate exigențele solicitate de comisie. Niciunul dintre specialiștii prezenți în cadrul comisiei nu au intervenit.

 

FIP Consulting nu a fost prima opțiune a Primăriei pentru contractul care viza realizarea studiilor de regenerare urbană a zonei Expo Transilvania. Contractul a fost câștigat inițial de Metapolis Architects (cei care realizează studiile pentru Cetățuie și Parcul Est), însă FIP a contestat rezultatul licitației și au obținut câștig de cauză la Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, Primăria punând în practică decizia și atribuindu-le lor contractul în vara lui 2021.

Contractul pentru serviciile de proiectare și elaborarea documentațiilor de urbanism privind „Regenerarea zonei verzi Expo Transilvania, amenajarea în baza conceptului walkable and smart city a străzilor adiacente şi construire parking” fusese estimat la 2,2 milioane lei, un termen de 18 luni și asigurarea a minim 350 de locuri de parcare. Contractul a fost atribuit la valoarea  de 1.969.669,69 lei fără T.V.A, potrivit unui anunț făcut de primarul Emil Boc în august 2021.

Fip Consulting a mai făcut pentru Primărie proiectul pentru modernizarea zonei Moților-Calea Mănăștur-Uzinei Electrice-Mărginașă sau se ocupă de cel pentru a schimba fața mai multor stații de transport public din Cluj.

VEZI ȘI:

Au întors rezultatul licitației pentru transformarea zonei Expo Transilvania

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.