Închide

VIDEO Asistență de proporții la spectacolul ce prezintă noua stagiune a Operei din Cluj

CulturăTop News by Actual de Cluj - sept. 03, 2016 0 437

Succes de amploare în această seară pentru Opera Română din Cluj-Napoca, la al cărei concert organizat în aer liber au venit atât de mulți clujeni încât n-au mai găsit locuri decât pe iarbă sau la soclul statuii lui Avram Iancu, din vecinătate.

Opera Română își prezintă în aceste momente stagiunea ce se deschide peste câteva săptămâni, cu un concert în aer liber, la fel ca anul trecut, și a adus la locul de desfășurare a concertului – chiar în fața clădirii – sute de scaune pentru asistență. Acestea au devenit însă neîncăpătoare la ora spectacolului pentru sutele de clujeni veniți să asiste la acesta, astfel că au fost nevoiți să se așeze pe iarbă ori pe soclul statuii lui Avram Iancu. Să spunem că, spre deosebire de concertul organizat toamna trecută, vremea astăzi a fost favorabilă și caldă.

Vezi imagini de la fața locului:

Spectacolul de azi marchează debutul celui de-al 97-lea an din istoria instituției de cultură și include arii de Giuseppe Verdi, Richard Wagner, Frederick Loewe, P. I. Ceaikovski, Giacomo Puccini, Gioachino Rossini, Franz Lehár, Johann Strauss-fiul, Vicenzo Bellini, G. Donizetti, Mikis Theodorakis, Cornel Trăilescu, Laurențiu Profeta și Florin Comișel.

Primul spectacol din stagiunea Operei are loc în 1 octombrie, e vorba de “La traviata”.

Vezi cum a fost anul trecut:

VIDEO Spectacol impresionant în centrul orașului: clujenii au sfidat vremea rece cu sutele, ca să vadă ce le pregătește Opera în următoarea stagiune

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags