VIDEO/Al treilea protest în trei săptămâni pentru un sens giratoriu pe DN1, la Vâlcele, o localitatea din Cluj. Localnicii cer măsuri de siguranță, autoritățile promit o comisie
ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - aug. 24, 2026 0 24
Locuitorii din Vâlcele au ieșit din nou în stradă duminică seara, 23 august, pentru a cere autorităților intervenții urgente la intersecția DN1–E60 cu DJ103M. Oamenii vor un sens giratoriu și treceri de pietoni semaforizate, reclamând riscul de accidente din zonă.
Protestul vine după accidentul mortal din 1 august, când un motociclist în vârstă de 36 de ani și-a pierdut viața în zona intersecției. Comunitatea a organizat în ultimele săptămâni mai multe acțiuni prin care cere modificarea infrastructurii și măsuri de siguranță pentru pietoni și șoferi.
Demersul este susținut de primarul comunei Feleacu, Gabriel Costea, care spune că problema unui sens giratoriu la Vâlcele este discutată de ani de zile. Edilul susține că, până la realizarea investiției definitive, trebuie implementate măsuri care să reducă imediat riscul de accidente.
Într-o declarație făcută pe 21 august, Costea a anunțat că, în urma adreselor transmise de administrația locală, a primit un răspuns de la Compania Națională de Investiții Rutiere potrivit căruia urmează să fie constituită o comisie formată din reprezentanți ai DRDP Cluj și ai Poliției Rutiere, care să analizeze și să proiecteze măsuri de siguranță pentru zonă.
„În această săptămână, în urma numeroaselor noastre adrese, am primit un răspuns de la CNIR, care ne informează că în perioada următoare se va constitui o comisie formată din membrii DRDP Cluj și ai Poliției Rutiere, care vor urmări și vor proiecta implementarea unor măsuri de siguranță în această zonă”, a spus primarul.
Una dintre variantele discutate este amenajarea unui scuar de protecție cu panouri de tip New Jersey, astfel încât șoferii care intră în intersecție să fie mai bine protejați.
„Știm noi, mai ales noi care venim zilnic aici, că odată ajuns în zona sensului giratoriu de multe ori trebuie să fii atent și la ce vine din față, dar mai ales la ce vine din spate. Acel scuar va fi cu panouri New Jersey în această zonă, în spate, pentru a ne proteja”, a explicat Costea.
Edilul a anunțat și o întâlnire convocată la Prefectura Cluj, la solicitarea Primăriei Feleacu, cu reprezentanții administrației locale, IPJ Cluj și DRDP Cluj.
„Am discutat cu doamna prefect Maria Forna și îi mulțumim pentru deschiderea și implicarea prefecturii în acest subiect. Dânsa a convocat, în urma cerinței noastre, o ședință săptămâna viitoare la Prefectură, cu Primăria Feleacu, reprezentanții IPJ Cluj, precum și cu cei de la DRDP Cluj, pentru a găsi soluții rapide care se pot implementa aici pentru siguranța noastră în zona giratoriului din Vâlcele”, a declarat primarul.
O problemă distinctă este traversarea DN1 de către pietoni. Costea spune că, în urma mai multor sesizări, DRDP Cluj a transmis că în zonă nu poate fi realizată o simplă trecere de pietoni, ci este necesară una semaforizată.
„În urma numeroaselor noastre sesizări către DRDP Cluj pentru o trecere de pietoni aici, în zona Lucoil, am primit răspuns de la DRDP că nu se poate o trecere simplă aici, decât o trecere semaforizată”, a spus Costea.
Potrivit acestuia, reprezentantul Poliției Rutiere prezent la comisia de avizare a protestului a indicat, la rândul său, o trecere semaforizată sau chiar o pasarelă.
Primarul critică însă procedura greoaie care ar trebui urmată pentru realizarea unei treceri semaforizate.
„Dacă rămâne la o trecere de pietoni semaforizată și facem un studiu de fezabilitate din nou, având precedentul cu trecerile de la Feleac și la Vâlcele semaforizate, ajungem iarăși la București, la CNIR, în Comisia de Siguranță a Circulației, care ne va stopa și ne va cere o analiză a accidentelor pentru a vedea dacă este sau nu oportună o trecere semaforizată în această zonă”, a explicat Gabriel Costea.
„Și atunci mi-a venit în minte o zicală românească: oul sau găina, găina sau oul. Adică prima dată avizăm ca să semaforizăm o trecere, să nu avem victime, sau așteptăm să avem victime ca după aceea să putem aviza să semaforizăm?”, a continuat edilul.
Costea spune că administrația locală cere măsuri pentru toți participanții la trafic, nu doar pentru locuitorii din Vâlcele.
„Noi indicăm clar: haideți, domnilor, să implementăm măsuri de siguranță pentru cetățenii comunei noastre, dar mai ales și pentru cei care tranzitează acest sector de drum de la Vâlcele, dintre Vâlcele și Feleacu, și din Feleacu, cu atâtea victime și atât de expus accidentelor”, a transmis primarul.
În paralel, DRDP Cluj are o altă poziție în privința sensului giratoriu. Actual de Cluj a relatat declarațiile directorului DRDP Cluj, Eugen Cecan, care spune că investiția ar costa cel puțin 5 milioane de lei și că, în raport cu traficul deservit, nu ar fi justificată în acest moment. În plus, e și un demers birocratic îngreunat de faptul că terenurile din Feleacu nu sunt cadastrate.
„Este un proiect de cel puțin 5 milioane de lei. Pentru o sută și ceva de mașini ale localnicilor, o astfel de sumă nu se justifică”, a declarat Eugen Cecan pentru Actual de Cluj.
Directorul DRDP a invocat și problemele cadastrale și procedurile de expropriere care ar trebui parcurse pentru realizarea investiției. Potrivit acestuia, în zonă situația proprietăților nu este clarificată, ceea ce ar complica realizarea unui giratoriu.
În schimb, DRDP Cluj a anunțat măsuri de calmare a traficului, care ar urma să fie stabilite împreună cu Poliția Rutieră, inclusiv reducerea vitezei în zona intersecției și montarea unor praguri de sol.
Poziția DRDP a stârnit reacții în comunitate. Localnicii consideră argumentele lui Eugen Cecan „cinice” și spune că autoritățile nu ar trebui să raporteze siguranța rutieră doar la numărul de mașini sau la costul investiției.
„Dacă numărul de mașini ale locuitorilor din Vâlcele, Rediu și Aiton, dar și ale firmelor din zonă este prea mic, atunci care ar trebui să fie acest număr? Suma de cinci milioane lei este de asemenea aruncată la intimidare, de parcă viața unui singur om nu valorează nimic”, au aratat oamenii.
Locuitorii din Vâlcele au lansat și o petiție prin care cer realizarea sensului giratoriu la intersecția DN1–E60 cu DJ103M și treceri de pietoni semaforizate. Demersul este adresat atât celor care locuiesc în Vâlcele și localitățile învecinate, cât și celor care tranzitează zilnic DN1. Până în prezent, aceasta a fost semnată de aproape 400 de oameni.
AICI se poate semna petiția.
foto: Facebook/Cluj24.ro
vezi și:
