Închide

Victorie mare pentru CFR în Conference League!

SportTop News by Actual de Cluj - oct. 07, 2022 0 225

În seara în care FCSB a fost umilită în Danemarca de Silkeborg (0-5), CFR Cluj s-a impus pe terenul Slaviei Praga, scor 1-0.

Campioana își păstrează același stil și iată, reușește din nou o minune, dacă ne uităm la statistici. Slavia are un lot cotat la 60 de milioane de euro, CFR la jumătate. Dar joi seara a avut cel mai bun portar pe care îl putea avea, pe Scuffet.

Cehii atacă în valuri, lovesc și bara de două ori, au o posesie de 70% după nici 20 de minute din meci, dar Petrescu e norocos de această dată și are în poartă cel mai inspirat portar din ultimii ani. Scuffet scoate tot ce e de scos, enervându tot stadionul. Olayinka, Provod sau Moses își pun mâinile în cap.

Înainte de pauză, campioana României  lovește. Camora trimite o „lungă” pentru Roger, brazilianul centrează, mingea ajunge la Janga, atacantul pivotează și trimite mingea în plasă (45).

Reluarea partidei se face în același registru, dar Scuffet are o seară fantastică și blochează tot ce e pe poartă. Slavia nu găsește, efectiv, nici un culoar. Scuffet termină meciul cu 8 șuturi blocate. E 1-0 pentru CFR!

Echipa lui Petrescu are 4 puncte. În Turcia, kosovarii de la Ballkani, care i-au chinuit acasă pe clujeni, câștigă cu Sivasspor, cu 4-3. Toate echipele din grupă au câte 4 puncte.

CFR se poate gândi la primăvara europeană.

SLAVIA PRAGA: Kolar – Doudera, Kacharaba, Ousou, Jurasek – Sevcik, Tiehi – Usor, Provod, Olayinka – Tecl

REZERVE: Dvorak, Sirotnik – Dorley, Sor, Ewerton, Traore, Jurasek, Kricfalusi, Biegon, Subert, Labik

ANTRENOR: Jindřich Trpišovský

CFR CLUJ: Scuffet – Manea, Yuri, Kolinger, Camora – Deac, Boateng, Muhar, Roger – Janga, Yeboah

REZERVE: Gal, Bălgrădean – Brucic, Malele, Petrila, Mistrati, Hoban, Cvek, Braun, Buș

ANTRENOR: Dan Petrescu

Nici un comentariu

Scrie un comentariu