”Vacanța de ski”, prima dată în structura anului școlar, săptămâna aceasta în 10 județe între care Clujul
Educaţie by Actual de Cluj - feb. 13, 2023 0 562
De luni, 13 februarie, până vineri, 17 februarie 2023, elevii și profesorii din 10 județe sunt în vacanța aleasă de inspectoratele școlare județene. Pentru aceștia, modulul 3 din anul școlar 2022-2023 s-a încheiat vineri, 10 februarie, iar modulul 4 începe luni, 20 februarie. În această săptămână, ceilalți elevi din restul județelor sunt la cursuri. Ilfov și Suceava au avut vacanță deja între 6 și 10 februarie, iar restul de 30 de județe vor avea vacanța “mobilă” de o săptămână în curând, între 20 și 24 februarie, potrivit structurii anului școlar curent, după cum scrie edupedu.ro.
Amintim că este pentru prima oară când o astfel de vacanță este prevăzută în structura anului școlar. Potrivit calendarului anului școlar viitor, 2023-2024, care a fost suspus dezbaterii publice până pe 6 februarie, vacanța mobilă se păstrează, fiecare inspectorat urmând să decidă în ce săptămână din luna februarie va fi. Județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman și Prahova au ales vacanța de schi între zilele de 13 și 17 februarie 2023. Luni, 20 februarie 2023, va începe modulul cu numărul 4 pentru copiii de grădiniță, elevii și profesorii din aceste județe.

Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Grav accident rutier în urmă cu puține momente, între Făget și Sălicea, motociclist rănit grav
iul. 13, 2026 0
-
VIDEO/Control cu cameră pornită la Cluj/Filmarea cu „groapa ilegală” de la Cluj, publicată de Diana Buzoianu/Ministra Mediului spune că a surprins live descărcări de deșeuri în zona Mihai Viteazul-Turda/În paralel, Garda de Mediu a deschis un dosar penal/Terenul unde se aruncă gunoi aparține de o instituție condusă de un membru USR Turda
iul. 13, 2026 0
