Închide

USR-știi clujeni se pregătesc de alegeri interne în speranța că-și vor îngropa disputele

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - oct. 09, 2018 0 489

Neînțelegerile din USR Cluj ar urma să fie tranșate în cadrul Adunării Generale a organizației județene din 20 octombrie, când vor avea loc și alegeri pentru desemnarea noului președinte, dat fiind că în prezent filiala clujeană a partidului are o conducere interimară, numită după ce fostul președinte Elek Levente a demisionat din funcția de președinte (6 august 2018). Contactat de Actual de Cluj, Elek Levente a spus că nu dorește să mai candideze, atâta timp cât membrii actualului birou de conducere vor rămâne în funcții.  „Mi-aș mai asuma responsabilitatea unei funcții de conducere în USR Cluj doar dacă actualul birou ar pleca și dacă toată filiala  ar fi de acord să revenim la valorile cu care organizația a pornit la drum în urmă cu doi ani. Altfel nu văd niciun sens”, a spus Elek. El nu a dorit să detalieze cauzele care l-au făcut să renunțe la funcția de conducere a USR Cluj, însă potrivit informațiilor Actual de Cluj ar fi avut mai multe divergențe cu colegii săi parlamentari.  Pentru că s-a speculat că nu s-ar mai afla în relații bune nici cu liderii centrali ai partidului, Elek a ținut să menționeze că se bucură în continuare de tot sprijinul actualului președinte al USR, Dan Barna, cu care colaborează foarte bine, din postura sa actuală de vicepreședinte la nive național.

Cine candidează, totuși, la șefia USR Cluj 

Deputatul Emanuel Ungureanu spune că nici el nu dorește să-și asume o candidatură la șefia filialei clujene a USR și că motivația sa are la bază un principiu instituit chiar de partid. „S-a stabilit de la început că puterea nu poate fi concentrată în mâna unui singur om. Adica nu era ok să fim noi și parlamentari și șefi la partid. Noi, parlamentarii aveam sarcina să ne ocupăm de activitatea parlamentară. Ca atare asta am și făcut. Deci, în ce mă privește sigur nu voi candida, și cred că nici colegul meu, senatorul Mihai Goțiu nu o va face. Ar fi chiar rău să fie nevoie să ajungem noi să ne concurăm pentru conducerea USR Cluj”, a comentat Ungureanu. În partid este cunoscut faptul că cei doi, Goțiu și Ungureanu, nu sunt deloc în relații bune, și că disputa pentru președinția organizației se va da între taberele controlate de ei.  De altfel, interimatul organizației clujene este asigurat în prezent de Christian Schuster, care este în același timp angajat în biroul senatorial al lui Mihai Goțiu, chestiune care nu-i priește deloc lui Ungureanu. Oficial, Ungureanu neagă că ar avea vreo problemă cu această situație, dar admite, pe de altă parte, că l-ar prefera pe Elek, mai precis ca ar fi de acord ca acesta să se întoarcă la șefia USR. „Îmi pare rău că Elek și-a dat demisia. Eu cu el nu am fost niciodată într-o competiție. Eu am discutat mereu deshis cu el. L-am întrebat de atfel, de ce a ales să își dea demisia. El și alții care au muncit pentru ca USR Cluj să se dezvolte sunt cei mai legitimi să candideze”, a subliniat Emanuel Ungureanu. În mod sugestiv, deputatul clujean a mai spus că i-ar plăcea ca cine vine în fruntea USR să fie curat „pentru a putea să crească la capitolul imagine publică”.

În acest moment, numele vehiculate în cursa pentru președinția USR Cluj sunt: Christian Schuster (apropiat al lui Mihai Goțiu), Cătălin Sălăgean (care a deținut funcția de secretar al USR la nivel național), dar și Radu Boloveschi (care conduce în prezent filiala municipală a USR, și care s-ar afla în grațiile deputatului Emanuel Ungureanu).

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Comments are closed.