Ușor cu pianul pe străzile din Cluj: cum s-a promovat Opera din Cluj cu ari de operă și un pian pe remorcă auto
Cultură by Actual de Cluj - sept. 09, 2016 0 577
Guerilla marketing la opera națională din Cluj: au urcat pianul într-o remorcă și l-au plimbat, cu muzică live, prin centrul Clujului.
S-a întâmplat în urmă cu puține minute prin centrul Clujului, unde un pian a pornit pe o platformă încărcată cu flori din centru până la gară și apoi prin piața Mihai Viteazu până la intrarea în clădirea Operei, unde a fost întâmpinat de o soprană, o vioară și un contrabas, dar și de un percuționist cu o ladă și două discuri. Totul a fost transmis live pe Facebook. Iată ce-a ieșit:
Purtătorul de cuvânt al Operei, Simona Dordea, explică: „s-a dorit un flash mob cu intenția promovării Operei în viața culturală artistică din Cluj. A fost o surpriză, e o campanie la începutul stagiunii, am considerat că s-ar potrivi. Am oprit cu pianistul Mihai Codorean în trei locuri: primul popas în piața Unirii, unde ne-am întâlnit cu soliștii Diana Țugui și Cosmin Ifrim, alături de corul operei, apoi ne-am îndreptat înspre gară unde ne aștepta Ilinca Băcilă, și după aceea ultimul popas în fața Operei unde ne-a așeptat Quartz Band și solista Oana Trâmbițaș; am ales momente și arii care știm că sunt cunoscute și preferate de public”.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia PNL. Congresul extraordinar reunește 2.500 de delegați. PSD decide după congresul liberalilor dacă întră la guvernare
iun. 21, 2026 0
-
Bătaie între două grupuri în Apahida, intervenție a mascaților și jandarmilor. Patru persoane au ajuns la spital
iun. 21, 2026 0
