Închide

Urbanism fără Boc. Un pui reușit al clădirii de pe Avram Iancu cu fațadă de cărămidă aparentă, felicitat la urbanism

ActualitateAdministrațieTop NewsUrbanism by Luminiţa Silea - mai 14, 2020 1 1272

Subtili cum obișnuiesc să fie, arhitecții din Comisia de Urbanism a Primăriei, au criticat felul în care a ieșit clădirea Arhimar de pe Avram Iancu, de la intrarea în Cimitirul Central, avizată tot de ei, dar au felicitat un proiect asemănător propus de aceeași proiectanți pe strada Câmpul Pâinii. Imobilul mixt (comerț și birouri) propus pe Câmpul Pâinii, pe o parcelă de peste 2550 mp a fost unul dintre puținele proiecte felicitate în comisie, clădirea fiind calificată unanim drept foarte frumosă.De când au început ședințele de urbansim on line la Primărie, specialiștii din comisie au mai început să laude proiectele bune. De data acesta și proiectanții de la Arhimar (cei cărora pe la colțuri colegii din ordin le reproșează că, deși proietează cel mai mult în Cluj-Napoca și nu numai, niciodată nu participă la concursuri cu aceste proiecte în cadrul Bienalelor Ordinului Arhitecților) s-au lăudat pe ei și au anunțat comisia că intenționează să ducă proiectul de pe Câmpul Pâinii la următoarea Bienală.

Arhimar a proiectat clădirea de la intrarea în Cimitirul Central din Cluj-Napoca, de pe Avram Iancu nr.20 pentru Sile Pușcaș, fostul ginere al  lui Ioan Rus, dezvoltatorul complexului Platinia. Ea este placată cu cărămidă aparentă și nu este pe placul multor arhitecți. Vizavi de ea, tot la intrarea în cimitir, comisia primăriei a avizat un proiect de parking, semnat de arhitectul Șerban Țigănaș. În momentul în care Țigănaș vorbea despre arhitectura clădirii sale, spunea (subtil dar depreciativ) că nu are nimic de-a face cu cea a clădirii de vizavi, cea de birouri și locuințe proiectată de Arhimar.

Proiectanții au propus o clădire asemănătoare, din punct de vedere al fațadelor, pe strada Câmpul Pâinii, însă una mixtă, comerț și birouri.

Arhitectul Adrian Bedreagă de la Arhimar a explicat că se propune, în cartierul Bulgaria, pe Plevnei fn, o clădire mixtă, demisol, parter, trei etaje și unul retras pe o parcelă de 2550 de mp, neconstruită, cu acces de pe strada Câmpul Pâinii.  POT (Procentul de ocupare a terenului) propus este 40%, iar CUT (coeficientul de utilizare a terenului) de 2,2. Procentul de spațiu verde este de 20%. Beneficiarul este Stop Butik, o firmă deja cunoscută în oraș deoarece are magazin de haine outlet pentru care Clujul e celebru deja și la București. Parcela este afectată de o servitute de utilitate publică de 937 de mp pe care proiectatul a anunțat că beneficiarul o va dezmebra cu titlul de drum și că așteaptă indicații și există disponibilitate pentru donarea terenului către Primărie. Imobilul nu are construcții în vecinătate, după cum a constatat arhitectul șef. Deja când s-a prezentat proiectul la ultima ședință online a Comisie de Urbanism, atât primarul Emil Boc cât și viceprimarul Dan Tarcea nu mai erau prezenți. Au fost la început, dar au plecat pentru treburi administrative.

Arhitectul Voicu Bozac din Comisie a apreciat că este foarte frumoasă clădirea, le-a recomandat proiectanților să mai pună un șir paralel de arbori cu cei propuși la est, în capătul locurilor de parcare, să mai taie din senzația minerală a parcării. „Acesta e nivelul la care ar trebuie să se prezinte toate lucrările în această comisie”, a completat arhitectul Vlad Negru. El a prezentat ulterior un proiect al unui imobil de birouri de pe strada Constantin Brâncuși însă nu a primit felicitări similare de la colegii din Comisie.

Arhitectul șef al municipiului, Daniel Pop a ținut și el să felicite echipa de proiectare, cu mențiunea că n-a mai văzut de mult timp un astfel de proiect frumos în comisie.

Bedreagă a intervent și a spus că Arhimar studiază și un proiect de parcela vecină și că înte viitoarele imobile nu vor exista delimitări, nici problema cu parcările și copăceii, apropo de o remarcă din comisie potrivit căreia, de obicei, vecinii se plâng când se planetază copaci pe limita de proprietate. „Am pornit cu acest proiect ca să participăm la Bienală”, a mai completat arhitectul de la Arhimar.

Fostul arhitect șef al orașului, Ligia Subțirică, acum pensionară și expert pentru Primărie, a atenționat subtil proiectanții să aibă grijă la finisajele clădirii și la placajele sau materialele care se vor folosi la fațade. „Cu ce veniți aici seamănă cu cărămida aparentă. Sper că nu este. Trebuie să fiți atenți și să vedeți înainte materialele, mostre, culori. Știți dumneavoastră la ce mă refer”, a mai compleat Subțirică.

Acesta a făcut referire la clădirea de pe Avram Iancu nr.20 când a adus în discuție cărămida aparentă și rezultatul nefericit al placării unei clădiri din oraș cu acest material.

Proiectanții au menționat tencuielile decorative sau placajele cu diverse materiale pentru finisajele exterioare ale clădrii de pe strada Plevnei fn.

(PUD imbil mixt str. Plevenei fn, Arhimar, partea scrisă)

 

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.
  • Articole similare